VIDEO Eduardo şi accidentarea care a înfiorat Anglia. Vezi povestea croato-brazilianul antrenat de Lucescu la Şahtior!

Citeste tot despre: 

Eduardo Alves da Silva sau pe scurt Eduardo a fost unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului european, dar o accidentare rar văzută în acest sport i-a pus în pericol cariera.

Născut în Brazilia, dar naturalizat croat după ce a fost legitimat şase ani la Dinamo Zagreb, atacantul a făcut saltul carierei sale în 2007, când Arsenal Londra a plătit 10 milioane de euro pentru a-l avea. A început fulminant în Premier League, unde era unul dintre cei mai buni jucători.

Ziua de 23 februarie 2008 va rămâne însă pentru el şi pentru fotbalul britanic drept una dintre cele mai negre posibile. La jocul cu Birmingham City, Martin Taylor a avut o alunecare criminală şi i-a rupt efectiv piciorul stâng şi glezna în două. Eduardo a suferit un şoc atât de puternic încât ulterior nici nu şi-a adus aminte că a jucat în acel meci şi nici că ar fi fost vizitat la spital de coechipieri şi de "călăul" său. Toată lumea fotbalistică din Anglia a luat foc la vederea acestei accidentări, iar Arsene Wenger, tehnicianul lui Arsenal, a spus chiar că Taylor trebuie suspendat pe viaţă din fotbal pentru intrarea sa horror.

Pentru Eduardo, nici comentariile, nici pedeapsa agresorului nu l-au încălzit cu nimic. A fost nevoit să îndure chinurile unei refaceri îndelungate şi un an de stat pe bară. S-a refăcut până la urmă fizic şi pe 16 februarie 2009 a jucat din nou într-un meci din Cupa FA. Din păcate pentru el, piciorul n-a ţinut şi s-a accidentat încă o dată, fiind nevoit să ia o pauză de alte câteva luni. Frica de o a treia accidentare, care putea să-i pună definitiv capăt carierei, la doar 26 de ani, a fost prea mare. S-a ferit tot timpul şi n-a mai fost niciodată acelaşi jucător impresionant.

Arsenal l-a ţinut din respect o perioadă, dar în 2010 a fost nevoită să-i dea drumul. Românul Mircea Lucescu i-a întins o mână la Şahtior Doneţk, unde este legitimat de trei ani. N-a rupt însă gura târgului şi nu este nici în Ucraina unul dintre greii campionatului.

Pentru Eduardo, ajuns la 30 de ani, nu doar faptul că joacă fotbal, ci şi că poate să meargă, este deja o victorie, având în vedere prin ce a trecut. Privind înapoi, croato-brazilianul este totuşi unul dintre învingători în acest sport, chiar dacă are puţine medalii de aur la gât.

Ce e campania «Pentru tine doar o monedă, pentru ei un viitor»

Campania umanitară de strângere de fonduri pentru Fundaţia Mihai Neşu, „Pentru tine doar o monedă, pentru ei un viitor" are ca scop colectarea monezilor pe care spectatorii le aruncă la intrarea în stadion pentru un meci de fotbal. În loc să le arunce, cei care asistă la meciurile de acasă ale Stelei din Liga Campioanilor le pot dona într-un loc special amenajat. Cei care vor, pot face donaţii şi la numărul de SMS 8837, costul fiind de 2 euro. Fondurile vor ajunge în conturile Fundaţiei Mihai Neşu, pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi. Detalii despre campanie puteţi vedea pe www.moneda-viitor.ro .


loading...
Loading...