Universitatea Craiova a transferat trei jucători

Ultima actualizare:

    Ofosu a venit la FC Botoșani anul trecutFOTO: Sportpictures.eu
Ofosu a venit la FC Botoșani anul trecutFOTO: Sportpictures.eu

Liderul Ligii 1, Universitatea Craiova, nu a stat cu mâinile în sân după ce l-a vândut pe Mihăilă la Parma. Cu o parte din cele 8,5 milioane de euro primite pe internaționalul de tineret, oltenii și-au achiziționat trei jucători.

Cel mai important nume este cel al atacantului Reagy Ofosu, de la FC Botoşani. Acesta a semnat pentru trei ani, fiind considerat înlocuitorul perfect pentru Mihăilă în compartimentul ofensiv. În vârstă de 29 de ani, Ofosu are cetăţenie germană şi ghaneză și ajunsese la Botoşani în vara anului 2019, de la Spartak Trnava, cu care cucerise titlul în Slovacia.

De asemenea, golul lăsat de accidentarea gravă a vârfului Koljic a fost acoperit prin aducerea croatului Ivan Mamut. El are 23 de ani și vine din campionatul natal, de la Inter Zapresic. Dar oltenii și-au asigurat și viitorul, transferând un component al naționalei de tineret a României: George Cîmpanu. În vârstă de 19 ani, acesta vine, ca și Ofosu, tot de la FC Botoșani și este o soluție pentru regula U21 impusă de FRF. După cum au recunoscut cei de la Craiova, Cîmpanu era monitorizat de doi ani. El a semnat un contract valabil până în 2025.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net