Universitatea Craiova, primul egal după 43 de meciuri

dan_nistor_craiova.jpg

Dan Nistor nu a putut găsi drumul spre gol la Botoșani
Dan Nistor nu a putut găsi drumul spre gol la Botoșani
FOTO: Sportpictures.eu

Revenirea lui Corneliu Papură pe banca tehnică a Universității Craiova a readus în palmaresul echipei un rezultat pe care fanii îl credeau uitat de mult: cel de egalitate. Oltenii au făcut 0-0 la Botoșani și au obținut prima remiză după peste un an.

Era 9 noiembrie 2019 când Craiova a făcut 1-1 la Chindia Târgoviște, în ceea ce avea să fie ultimul rezultat de egalitate înregistrat de ei până sâmbătă, indiferent de competiția în care au jucat. În această statistică sunt incluse și meciurile amicale. În rest, oltenii au fost ”ori la bal, ori la spital”, după cum se spune. Ei au obținut în acest interval 27 de victorii și au suferit 16 înfrângeri, dintre care cele mai dureroase au fost, desigur, cea care a dus la pierderea titlului în vară (1-3 cu CFR Cluj, acasă) și cea care a dus la eliminarea prematură a echipei din Liga Europa (1-2 în deplasare, cu Lokomotiv Tbilisi).

Instalat pentru a treia oară pe banca tehnică a echipei oltene în urmă cu o săptămână, după demisia surprinzătoare a lui Cristiano Bergodi, Corneliu Papură era destul de nemulțumit de rezultatul de egalitate înregistrat. ”În seara asta consider că puteam să marcăm, meritam să marcăm. Nu ştiu dacă şi câştigam jocul, dar meritam să înscriem unul sau două goluri. Am avut câteva situaţii destul de bune a marca. Revenirea pe bancă a fost destul de complicată, în sensul că nu cunoşteam foarte bine jucătorii, timpul foarte scurt... jucătorii care s-au transferat în vară. Aşteptam şi eu să îi cunosc într-un joc, nu îi simţisem niciodată, ca să ştiu ce potenţial au. Dar în general a fost OK”, a declarat Papură după meciul de la Botoșani. El e decis că anul acesta Craiova va avea o șansă reală de a se bate la titlu din nou. ”La fotbal este presiune, ştim la ce ne angajăm. Şi mai ales la Craiova, unde noi vrem să câştigăm fiecare meci. Deci presiunea este destul de mare. Dacă anul trecut ne-am bătut la titlu, de ce să nu o facem anul ăsta? Cred că o putem face şi anul ăsta, să ne batem la titlu. Nu s-a schimbat absolut nimic”, a mai spus Papură.

Istvan Kovacs, pozitiv cu 10 minute înaintea startului

Arbitrul Istvan Kovacs, cel care trebuia să conducă meciul de la Botoșani, a aflat cu 10 minute înaintea startului partidei că este pozitiv la coronavirus. ”Eu am respectat regulamentul. Am avut inspirația să verific mail-ul, am găsit acolo rezultatul testului și imediat am anunțat observatorul partidei. Mă bucur că meciul s-a putut disputa”, a spus Istvan Kovacs conform pentru FRF.ro. El a fost testat vineri deoarece urma să conducă un meci în cupele europene în zilele următoare. În Liga 1, testările arbitrilor se fac la 14 zile. Locul lui la centru a fost luat de rezerva Bogdan Dumitrache, care a debutat astfel pe prima scenă.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1