Universitatea Craiova, a doua finală în patru zile

Ultima actualizare:

    Florin Tănase e golgheterul campionatuluiFOTO: Sportpictures.eu
Florin Tănase e golgheterul campionatuluiFOTO: Sportpictures.eu

Nici nu s-au stins bine ecourile victoriei de la Cluj, cu CFR, scor 2-1, că Universitatea Craiova are un nou meci cât o finală! De data aceasta împotriva unor rivali tradiționali, FCSB, care pe lângă faptul că nu sunt deloc pe sufletul oltenilor, mai sunt și lideri. Partida va avea loc diseară, de la ora 19.45.

Aflați la cinci puncte în spatele bucureștenilor, cei de la Universitatea Craiova știu că victoria e singura variantă în cazul în care vor să mai aibă șanse la titlu. Iar antrenorul grec Marinos Ouzounidis e decis să își facă jucătorii să lupte pentru cele trei puncte până la finalul meciului: ”Cred că putem juca mai bine decât am făcut-o la Cluj, cu CFR. Sigur, atunci am câştigat, lucru foarte important, dar cred că putem juca mai bine. Am încredere în jucători, am încredere în echipa mea că putem face mai mult pe teren. Acest tip de meciuri cum este cel cu FCSB îţi dau încredere atunci când obţii rezultatul dorit. Sper că vom da totul pentru a câştiga. Ştim că adversarul este foarte bun, este pe primul loc în acest moment. Dar noi, dacă vrem să rămânem acolo sus, trebuie să câştigăm cu FCSB”, a spus Ouzounidis într-o conferință de presă, conform digisport.ro.

Omologul lui de pe banca FCSB, Anton Petrea, speră că elevii săi au depășit șocul înfrângerii de pe propriul teren în fața lui Sepsi și că la Craiova vor redemonstra că sunt echipa considerată, la un moment dat, principala favorită la titlul de campioană: „Este foarte important acest joc, cu o echipă pe val, cu un moral foarte bun, o echipă agresivă, combinativă, cu posesie foarte bună. Noi mergem încrezători la Craiova pentru un joc bun şi un rezultat favorabil pentru noi. Am spus de la începutul play-off-ului că trebuie să ţinem cont de Craiova, pentru că sunt o echipă foarte bună. Iată că a mai micşorat din diferenţa de puncte şi va avea un cuvânt greu de spus în continuare. Tradiţia... Pe mine mă interesează ce facem noi. E important cum intăm în teren, să fim motivaţi şi ambiţionaţi să încercăm să recuperăm punctele pierdute etapa trecută. Sunt probleme la toate echipele cu efectivul de jucători”, a declarat Petrea.

În meciul de la Craiova, FCSB nu va putea conta pe doi titulari. Unul impus pe teren de Gigi Becali, Ionuț Panțîru, celălalt de forma bună arătată până acum, Valentin Crețu. Dacă cel de-al doilea este suspendat după cartonașul roșu luat după fluierul final al meciului cu Sepsi, primul este accidentat destul de grav la genunchi. Culmea este că el a fost lovit după un duel cu un coechipier, părăsind terenul cu o pungă mare de gheață aplicată pe zona lovită. ”La noi au apărut şi alte probleme faţă de cele mai vechi, şi aici mă refer la Panţîru, care a suferit o accidentare destul de urâtă şi va absenta destul de mult de pe gazon. Sezonul ăsta este clar încheiat pentru el”, a explicat Anton Petrea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net