Un milionar la catedră

Ultima actualizare:

    Olăroiu,  în faţa  cursanţilorFOTO: Bogdan Savin
Olăroiu, în faţa cursanţilorFOTO: Bogdan Savin

Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei Al Ahli Dubai, a fost marţi profesor pentru o zi. El a susţinut o prelegere la Şcoala Federală de Antrenori, în care a vorbit despre viaţa de antrenor în Orient, dar şi despre selecţionerul Christoph Daum.

Aflat de peste un deceniu la conducerea echipelor din Golf, Cosmin Olăroiu a strâns în acest răstimp nu doar glorie şi trofee, ci şi bani. Totuşi, chiar dacă este milionar – anul trecut avea o avere estimată la aproximativ 25 de milioane de euro – tehnicianul român nu a trecut niciodată fotbalul pe planul secund, astfel că de fiecare dată când a putut a venit şi a împărtăşit din experienţa sa viitorilor antrenori din România. Aşa s-a întâmplat şi ieri, când, la Casa Fotbalului Oli a fost profesor pentru o zi.

„Echipa naţională are un antrenor şi trebuie răbdare, trebuie lăsat să-şi facă treaba. Noi nu suntem foarte răbdători, dar trebuie să-i dăm credit în continuare. Trebuie să înţelegem că sunt şi situaţii mai delicate”, a spus Olăroiu.

Tehnicianul le-a transmis cursanţilor că nici Pep Guardiola nu ar putea realiza o schimbare majoră la echipa naţională şi că nu ar merita investiţia aducerii lui: „Echipa naţională are potenţial. Dacă îl aduci mâine pe Guardiola, probabil că va schimba ceva. Dar nu cred că schimbarea poate fi de 90 la sută şi atunci merită să investeşti? Eu cred că nu. Şi eu cred că cei care se ocupă de destinele acestei echipe trebuie să ţină cont de acest aspect. Jucătorii pot da mult mai mult dacă există un «feeling», dacă există o conexiune. Oamenii sunt foarte importanţi. Dacă există această conexiune, atunci oamenii ăia din teren pot da mult mai mult”.La finalul cursului Pro de la Casa Fotbalului, Olăroiu le-a spus ziariştilor că în momentul actual are un contract care cu greu poate fi rupt, neputând preciza când ar putea ajunge la conducerea tehnică a echipei naţionale. „Când o să fie timpul. Nu mă întrebaţi pe mine că nu pot răspunde eu la asta. Atunci când echipa naţională va avea nevoie de un antrenor şi dacă mi se va propune mie într-o perioadă în care eu să nu am contract. Acum contractul meu e foarte greu de rupt. Foarte greu. Eu îmi doream să antrenez o altă echipă şi nu am putut. Nu pot spune care, că nu vreau să creez alte probleme. Dar nu am putut”, a declarat Olăroiu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net