S-a evitat o tragedie. Un activist Greenpeace a făcut o aterizare forțată pe stadionul din Munchen

greenpeace-gettyimages-1323737199.jpg

Parapantistul a avut noroc că nu s-a prăbușit peste tribună
Parapantistul a avut noroc că nu s-a prăbușit peste tribună
Foto: Guliver / GettyImages

Cu puţin înainte de startul partidei de la Munchen, un activist Greenpeace a aterizat cu paraşuta în incinta stadionului. În momentul în care a ajuns deasupra arenei, respectivul s-a lovit de unul dintre cablurile suspendate.

Din această cauză, paraşuta pe care scria ”Kick out Oil” (Fără petrol) a devenit de necontrolat. Potrivit imaginilor postate în social media, activistul a survolat mai întâi zona din faţa sectorului în care se află presa, după care a aterizat pe gazon. 
Site-ul cotidianului „L’Equipe” a menționat că temerarul a rănit în cădere două persoane care se aflau în apropierea băncii de rezerve a Franţei. Potrivit acestei publicații, una a fost lovită la cap şi alta la umăr. Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a povestit după meci: "Am crezut că este ceva planificat dinainte. A fost aproape de tragedie. Nu s-a întâmplat departe. Cu Guy (n.r. - Stephan, secundul său), ne-am refugiat sub bancă,. Am o mică umflătură pentru că am lovit partea superioară a băncii de rezerve, dar nu este nimic. Ce pot să că zic? Că asta nu trebuie să se întâmple. Trebuie să punem lucrurile în perspectivă, este totuşi fotbal şi cred că ar trebui să avem o mică reţinere în tot ceea ce putem spune sau face", a spus Deschamps.
Nici omologul francezului n-a fost mai tolerant. "Condamnăm această acţiune. Nu putem accepta acest lucru. Astfel de lucruri nu se pot întâmpla. Ar fi putut fi mai rau. Federaţia condamnă această acţiune", a declarat şi selecţionerul german, Joachim Low.
Activistul a fost dus la un spital, iar împotriva lui s-a deschis o acțiune juridică. Pe de altă parte, Greenpeace și-a exprimat scuzele pentru acest incident pe Twitter. "Ne cerem scuze sincer celor două persoane rănite şi fanilor şi jucătorilor în acelaşi timp”, a precizat organizaţia Greenpeace, care a adăugat că o minge uşoară trebuia să fie aruncată cu un mesaj pentru producătorul german de automobile Volkswagen, însă scenariul a căzut după ce paraşuta a fost prinsă în cablul camerei. "Parapantistul trebuia să treacă peste stadion şi să lase o minge uşoară să plutească pe teren cu un mesaj de protest faţă de sponsorul Euro 2020 Volkswagen. Îi solicităm să stabilească o dată-limită pentru producţia de automobile cu motor cu ardere internă care dăunează climatului şi să treacă mai repede la vehiculele electrice. Dificultăţi tehnice l-au obligat pe pilot să aterizeze de urgenţă pe stadion", a precizat Greenpeace, potrivit mirror.co.uk.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1