Twente cu noroc

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Steaua a scăpat de cei mai puternici adversari pe care-i putea primi la tragerea la sorţi de ieri, Manchester United, Manchester City, Atletico Madrid sau Valencia. A picat Twente, echipa de pe locul 3 în Olanda şi care a „scos" în acest sezon din preliminariile Ligii Campionilor pe FC Vaslui.

Miodrag Belodedici, cel care a efectuat tragerea la sorţi de ieri, a avut mână bună pentru echipa Steaua. Rând pe rând au dispărut din urne adversare precum Manchester City, Manchester United, Valencia sau Atlético Madrid, ajungându-se astfel la Twente Enschede.

Formaţia olandeză nu este tocmai o necunoscută pentru echipele româneşti. În patru meciuri disputate contra batavilor, Steaua şi FC Vaslui au obţinut trei remize. Moldovenii lui Viorel Hizo s-au întâlnit cu Twente chiar în acest an, fiind eliminaţi în turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor.

„Steaua nu va avea deloc o dublă uşoară cu Twente. Olandezii au o echipă foarte bună, care pune probleme oricui. Până acum, cred că Twente a fost cel mai puternic adversar pe care l-am întâlnit în cupele europene, olandezii au fost peste Lazio şi Sporting", a declarat antrenorul de 64 de ani. S

teaua a jucat şi ea cu olandezii în sezonul 2009-2010 al Ligii Europa, roş-albaştrii reuşind atunci să obţină egaluri.

Foarte probabil, roş-albaştrii vor juca primul meci cu Twente pe „Arena Naţională" din Bucureşti, la 16 februarie, urmând ca returul să se joace la 23 februarie. Dacă trece de Twente, Steaua va întâlni învingătoarea din dubla întâlnire dintre Viktoria Plzen şi Schalke 04.

Gigi, cu mâna pe statuia Sfântului Gheorghe

Patronul Stelei a trăit, în direct, emoţiile tragerii la sorţi. Becali a privit momentul în care Belodedici a extras numele echipei sale cu mâna pe statuia Sfântului Gheorghe, despre care a spus că îi poartă noroc.

simeon stalpnicul png

„O batem pe «Twentas», apoi pac, mergem în Piaţa Universităţii, iar apoi mergem la Cotroceni, la «decoraţiuni». Mi-ar plăcea să jucăm apoi cu Viktoria «Pâlzec», să le dăm «tocană» şi lor. Sfântul Gheorghe ne va ajuta să-i biruim iar pe olandezi", a delirat Gigi.

TWENTE ENSCHEDE

Culori: roşuStadion: De Grolsch Veste (30.000)Palmares: un titlu de campioană (2010), trei Cupe ale Olandei (1977, 2001, 2011), o finală a Cupei UEFA (1975, 0-0 şi 1-5 cu Mönchengladbach)Cum s-a calificat: locul 1 în Grupa K, cu Wisla Cracovia, Fulham şi OdenseSezonul intern: locul 3 în campionatul Olandei, cu o singură înfrângere în primele 16 etapeSistem de joc: 4-3-3Mihaylov - Rosales, Wisgerhof, Douglas, Tiendalli - Brama, Landzaat, Bajrami - Chadli, De Jong, FerAntrenor: Co Adriaanse (64 de ani)Vedeta echipei: Luuk De Jong

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net