Turcia a pierdut și cu Albania, scor 2-3, iar Lucescu e pe făraș

Ultima actualizare:

    Românul a avut un început prost la otomani, iar aceștia i-au cerut demisia după ultimele două înfrângeriFoto Click!
Românul a avut un început prost la otomani, iar aceștia i-au cerut demisia după ultimele două înfrângeriFoto Click!

Românul a preluat naționala Semilunei pe finalul campaniei de calificare la Mondialul din 2018, dar a ratat obiectivul și problemele sale pe Bosfor au început.

Lucescu a scăpat însă de demitere și a încercat să repare imaginea în cele două amicale din noiembrie, ultimele meciuri din 2017. Le-a pierdut însă pe ambele, 0-2 cu România, la Cluj, și 2-3 cu Albania, în Antalya, iar fanii și presa îl masacrează în stilul în care am făcut-o noi cu Christoph Daum. Toată lumea îi cere demisia și doar Federația îl mai ține în viață, deocamdată. Nici el n-ar vrea să plece și speră să primească puțină răbdare din partea tuturor. "Am un trecut, un nume. Dacă voi aţi mai văzut aşa mulţi jucători tineri în naţionala Turciei, aştept să îmi spuneţi. Am spus înainte de meci că vreau să fac din cei tineri actorii principali în această partidă", a explicat Lucescu. Rămâne de văzut dacă va fi și ascultat!

În șase meciuri pe banca Turciei, Lucescu a înregistrat patru victorii, o înfrânere și un egal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net