«Tricolorii», insomnii din cauza ultraşilor unguri

Ultima actualizare:

    Fanii maghiari sunt cunoscuţi a fi printre cei mai periculoşi din EuropaFoto: AP
Fanii maghiari sunt cunoscuţi a fi printre cei mai periculoşi din EuropaFoto: AP

Suporterii Ungariei, cei din grupurile dure, au declanşat un adevărat război de gherilă pe străzile din centrul Budapestei, dar forţele de ordine au reuşit să-i oprească să-şi atingă scopul. Planul era de a-i şicana pe „tricolori”, dar şi de a se răfui cu cei din tabăra de refugiaţi.

Presa maghiară a anunţat că-n jur de 400 de inşi, dintre care 120 de „skinheads” (n.r. capete rase, membrii grupului fiind rasişti), au participat la incidente. Formaţii restrânse s-au întâlnit în „City Park”, din centrul Budapestei, şi chiar dacă au fost unele conflicte restrânse între fanii echipelor rivale din campionatul maghiar, cu toţii s-au unit în cele din urmă pentru a-şi atinge ţelul. Planul era de a-i „teroriza” pe elevii lui Iordănescu, cazaţi la hotelul Marriott. Ei intenţionau să strige cuvinte jignitoare la adresa “tricolorilor” şi să folosească obiecte pirotehnice toată noaptea, însă poliţiştii i-au împiedicat stopându-i la circa 500 de metri de stabilimentul de lux.

Totuşi, haosul în zonă a domnit până la ora trei dimineaţa, astfel că “tricolorii” au avut parte de un somn neliniştit. “Nu ne-a fost aşa teamă. Noi ne concentrăm doar asupra meciului, restul nu ne interesează”, au susţinut jucătorii la unison. Un alt grup de suporteri a dorit să facă o “vizită” în taberele de refugiaţi, improvizate în gări. “Am văzut mai mulţi oameni raşi în cap care voiau să vină la noi, însă nu au mai reuşit. Oricum, am mai auzit şi-n alte nopţi când ni se striga să plecăm de aici”, a spus un sirian, conform sursei hgv.hu. Cert e că forţele de ordine au reuşit să le dejoace toate planurile, chiar dacă unii agenţi au fost răniţi, iar maşinile lor au fost distruse după ce huliganii le-au luat la ţintă folosind obiecte de mobilier de la barurile din zonă. În cele din urmă, 18 ultraşi au fost puşi sub acuzare, iar poliţiştii răniţi sunt acum în afara oricărui pericol. 

Un român voia să ducă 126 de torţe la Budapesta

Un suporter al României a fost prins în noaptea premergătoare meciului, în Bucureşti, cu 126 de torţe în maşina personală, el intenţionând să treacă cu “arsenalul” în Ungaria. El a declarat că dorea să le folosească după ce ajungea în Ungaria, dar jandarmii i-au confiscat obiectele şi l-au predat unei secţii de poliţie. Deţinerea şi folosirea materialelor pirotehnice e interzisă prin lege. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net