Trică se “strică” la burtă! Episod incredibil la meciul Dinamo - Iaşi

trica.jpg

Eugen Trică, supărat pe arbitrul Colţescu
Citeste tot despre: 

Problemele de arbitraj de la meciul Dinamo – Iaşi (2-1) l-au deranjat atât de tare pe Eugen Trică încât tehnicianul oaspeţilor a plecat mai devreme la vestiare, dar a făcut-o chiar prin spaţiul de joc al arenei din „Ştefan cel Mare”.

Doar în Liga I se putea întâmpla ca un antrenor să taie terenul în două în plină desfăşurare a unui meci. E adevărat, erau prelungirile partidei dintre Dinamo şi CSMS Iaşi, dar aceasta nu scuză cu nimic gestul incontrolabil al lui Eugen Trică. Supărat pentru că arbitrul Colţescu a eliminat doi jucători ai echipei sale şi a dat un penalty discutabil dinamoviştilor, secundul ieşenilor (principalul Stoican era în tribune, suspendat) a părăsit banca tehnică şi s-a îndreptat nestingherit spre vestiarele aflate pe partea opusă a stadionului.

captura.png

Trică a intrat nestingherit în teren

„Nu mai pot, mă doare burta!”, i-a transmis Trică arbitrului, ca şi cum avea tot dreptul să intre pe teren în cazul unei afecţiuni stomacale. Bineînţeles, nimeni nu l-a crezut pe Trică, nici măcar Flavius Stoican. „Mi-a zis că i-a venit rău şi a plecat la vestiare. Dacă i-a venit rău de arbitraj, asta e altă problemă. El aşa a simţit”, a declarat principalul ieşenilor. „Stricat” la burtă, Eugen Trică a fost şi el eliminat de arbitru, iar acum îţi va aştepta pedeapsa din partea Comisiei de Disciplină, care va avea de analizat o situaţie rar întâlnită pe terenurile de fotbal. Norocul ieşenilor e că Flavius Stoican va reveni pe bancă în runda viitoare, la meciul cu Astra, el urmând să-şi ispăşească suspendarea de trei meciuri la confruntarea de Cupă de la mijlocul săptămânii.

coltescu.jpg

Sebastian Colţescu

Ionuţ Cioinac, fotbalistul Iaşiului care a fost eliminat la faya penalty-ului acordat lui Dinamo în minutul 52, a avut o reacţie nefirească la adresa arbitrului Colţescu. „Vă jur cu mâna pe inimă că nu l-am făcut nesimţit. Am protestat, dar nu l-am jignit. Cât poate să inventeze acest om! După tentativele alea de sinucidere, nu mai gândeşte. Cum să-l pui la astfel de meciuri?”, a spus Cioinac, referindu-se la problemele personale avute în trecut de Sebastian Colţescu. Antrenorul Flavius Stoican a taxat însă declaraţia elevului său. „O să fie penalizat pentru asta. Indiferent de deciziile arbitrului, nu poţi să te iei de viaţa unui om”, a spus Stoican.

loading...
Loading...