Torje: «De război se pregătesc America şi Siria, noi ne pregătim de un meci decisiv cu Ungaria»

Ultima actualizare:

 "De război se pregătesc America şi Siria, noi ne pregătim de un meci 11 contra 11 cu Ungaria în care vom da totul, sută la sută. E un meci decisiv de totul sau nimic. Trebuie să fim încrezători că formăm o echipă valoroasă şi conştienţi că meciurile bune pe care le-am făcut în grupă până acum nu sunt întâmplătoare. Ştim toţi cât de importantă este această dublă (n.r.- cu Ungaria şi Turcia). Cu Ungaria este un meci decisiv pentru noi, pentru întreaga Românie. Nu cred însă că e un meci istoric. Meci istoric era dacă jucam cu calificarea pe masă, jucam şi apoi mergeam direct la Mondiale", a spus Torje.

"Dacă e să ne luăm după statistici, după transfermarket sau alte astfel de lucruri, atunci Ungaria are jucători mai valoroşi. Deci o echipă mai valoroasă din punct de vedere al statitisticii, dar pe teren e cu cu totul altceva. Suntem 11 contra 11 şi la sfârşitul jocului vom vedea care au fost mai buni"

Gabi Torje, mijlocaş Udinese

"La fiecare meci sunt oameni care sunt nemulţumiţi, chiar dacă noi câştigăm. Uneori nu le convine că am primit un gol sau că nu am câştigat cu 5-6-0. Dar eu cred că la acest meci stadionul va fi plin şi lumea ne va susţine. Pentru că nu e doar meciul nostru, este meciul tuturor, al întregii Românii. Avem nevoie de suporteri să ne susţină 95 de minute şi cred că împreună putem trece cu bine peste acest meci", a mai spus Torje.

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net