Şumudică, reclamat din nou la Comisia de Disciplină!

Ultima actualizare:

    Marius ŞumudicăFoto: Click
Marius ŞumudicăFoto: Click

Steliştii l-au chemat pe antrenorul Astrei, Marius Şumudică, în faţa comisiilor, de data aceasta tehnicianul fiind nevoit să explice ce a vrut să spună prin faptul că în play-off se vor crea alianţe, iar echipa sa va fi dezavantajată.

"Suntem o candidată la play-off sută la sută! Nu vorbesc acum de titlu. Când va începe play-off-ul, vă spun sincer că atunci o să-mi fie frică. Mi-e frică pentru că în play-off eu nu am prieteni. Sunt singur! Eu ştiu ce se întâmplă în Belgia, în Cipru, când e play-off. La fel e și-n play-out. Sper să nu-i deștept, dar cred că și-au făcut cărțile. Se mai împrietenesc două-trei formații. Noi suntem singuri", a spus Şumudică, conform gsp.ro.

Steliştii au reacţionat şi l-au reclamat pe antrenor la Comisia de Disciplină.

"O să explice la Comisia de Disciplină ce a vrut să spună, pentru că noi vrem să facem plângere. Am crezut că lucrurile se liniştesc, am crezut că noi dăm un exemplu şi nu ieşim să atacăm alte echipe sau să atacăm oameni. Bag de seama că încă mai există această reminiscenţă de atac şi, ca atare, tot în mod civilizat, vom apela la Comisia de Disciplină pentru a se putea reglementa această problemă", a spus Valeriu Argăseală, oficialul Stelei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net