Şumudică a plecat de la Gaziantep: „Sunt uşurat!”

sumudica-marius-epa-efe-h_54863346.jpg

Marius Șumudică
Marius Șumudică
Foto: EPA-EFE

Clubul turc Gaziantep Futbol Kulübü a anunțat, astăzi (duminică, 10 ianuarie), că s-a despărțit de antrenorul Marius Şumudică. Acesta a declarat, mai apoi, că se simte „uşurat”. Gruparea a avut o serie de 17 meciuri fără înfrângere, ocupând locul 4 în Turcia.

Într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, gruparea turcă a precizat: „MULȚUMESC MARIUS ȘUMUDICĂ. Ne-am despărţit de comun acord de tehnicianul Marius Şumudică, care a fost antrenor la Gaziantep FK de aproximativ un sezon şi jumătate. Ne exprimăm recunoștința sinceră față de dl. Sumudica și întreaga sa echipă pentru contribuția adusă echipei noastre și le urează succes în carieră”. 
Mai apoi, într-o intervenție la Digi Sport, Șumudică a explicat situația: "Am reziliat contractul de comun acord. Sunt nişte lucruri pe care nu pot să le vorbesc acum. Până nu închei tot ceea ce am de încheiat cu ei financiar, nu pot să vorbesc. Mâine voi încheia tot ceea ce este financiar şi mă voi întoarce în ţară".
Marius Şumudică era antrenorul echipei din Gaziantep din vara anului 2019 şi mai avea contract până în mai. Formaţia ocupă locul 4 în clasament, cu 31 de puncte din 17 meciuri, la 3 puncte de liderul Beşiktaş (16 jocuri). Gaziantep a avut o serie de 17 meciuri fără înfrângere, serie întreruptă, sâmbătă, în deplasare, de Sivasspor (1-2).
Antrenorul român a intrat în conflict cu preşedintele clubului, cu privire la prelungirea contractului. Şumudică a acuzat conducerea clubului că a vrut să îi scadă salariul, deşi rezultatele echipei au fost bune. În schimb, conducerea grupării l-a acuzat pe antrenorul român că are pretenţii financiare prea mari şi a precizat că i-a propus tehnicianului un nou contract cu salariul mărit în măsura posibilităţilor.

Loading...