Steliştii, nomazii campionatului

Ultima actualizare:

    Fotbaliştii Stelei află de pe o zi pe alta unde se pot antrena
Fotbaliştii Stelei află de pe o zi pe alta unde se pot antrena

Steaua lui Gigi Becali s-a transformat rapid dintr-un club foarte stabil, cu o apartenenţă clară, într-unul fără identitate. Roş-albaştrii au fost deposedaţi pe rând de siglă, de o parte a palmaresului şi de stadion, dar pierderea bazei de antrenament e lucrul care produce consecinţele cele mai grave.

În locul emblemei, merge şi hidoşenia în formă de cruce inventată de patron, trofeele de după 2003 rămân în inimile fanilor orice s-ar întâmpla, iar în loc de Ghencea merge şi Arena Naţională. Problemele reale şi cele care afectează zilnic şi cel mai tare trupa lui Mirel Rădoi sunt însă legate de cantonamente şi pregătire. Steliştii sunt nevoiţi să se mute dintr-un loc în altul precum nomazii, neavând un loc al lor stabil. Asta înseamnă ore pierdute aiurea în trafic şi jucători tot mai obosiţi de această migraţie continuă. Cel mai bine a explicat însă situaţia chiar antrenorul deghizat în director sportiv. “Vrem să avem o bază de antrenament, nu să se întâmple ca săptămâna trecută, când ne-am dus la Mogoşoaia şi ni s-a transmis că e ocupat şi că trebuie să mergem la Buftea. Drumul către Buftea era blocat şi a trebuit să o luăm cu maşinile pe câmp. Am semnat un contract cu Federaţia şi am impresia că suntem luaţi la mişto. Nu ne antrenăm gratis. Dacă faceţi o evaluare, veţi vedea că preţurile sunt mai mari ca în Bucureşti. Au fost şi săptămâni în care ne-am antrenat în trei locuri separate: la Mogoşoaia, la Buftea şi la Domneşti”, a declarat Mirel Rădoi, la Digisport. Tehnicianul a dezvăluit că problema e atât de mare încât s-a încercat o rezolvare - disperată achiziţionarea unei alte baze din Bucureşti - doar că Gigi Becali a abandonat ideea din cauza preţului ridicat.

“S-a pus în discuţie să se cumpere baza de la BNR, folosită în trecut de Progresul şi FC Naţional, dar suma a fost undeva la 22 de milioane de euro şi s-a renunţat. De închiriat nu se pune problema. Am fost acolo în vizită, iar camerele, restaurantul şi terenurile s-au degradat foarte mult. Iar dacă închiriem şi facem noi modernizările de rigoare, riscăm să păţim la fel ca în Ghencea, să fim daţi afară după ce am făcut investiţii de 5 milioane de euro”, a concluzionat Rădoi, insinuând că nu se întrevede o ieşire din acest impas uriaş. Între timp, terenurile Stelei sunt închise sub lacăt de Ministerul Apărării şi doar câinii comunitari mai aleargă pe ele. 

Transferurile proaste au dus echipa pe locul 4

Steaua nu trece printr-o perioadă prea bună şi a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în campionat şi la şase puncte în spatele liderului Astra. Dacă la asta adăugăm şi absenţa, după 11 ani, din grupele competiţiilor europene devine clar că roş-albaştrii sunt în plină criză. Antrenorul echipei crede însă că totul se trage de la campania de achiziţii din vară. “Una dintre condiţiile puse de mine când am venit a fost ca jucătorii transferaţi să ajungă înainte de startul pregătirilor. Nu s-a întâmplat pentru că preţurile unora erau foarte ridicate. Viitorul are tineri buni, dar ca să cumperi trebuie ca Hagi să şi vândă. În plus, nu te atingi de preţurile pe care le face Gică”, a precizat Rădoi.

Până la iarnă nu se rezolvă nimic

În ultima perioadă au existat mai multe întâlniri între reprezentanţii clubului de fotbal Steaua şi cei ai Armatei, dar nu s-a ajuns la nici un consens. Alte negocieri n-au mai fost anunţate, iar cel puţin până în pauza de iarnă e exclus ca Steaua să se întoarcă în Ghencea. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net