Stadionul Dinamo a fost trecut în proprietatea statului

Ultima actualizare:

    Stadionul din Ştefan cel Mare se află chiar în centrul Capitalei şi LPF s-a temut de eventuale accidenteFoto: Click!
Stadionul din Ştefan cel Mare se află chiar în centrul Capitalei şi LPF s-a temut de eventuale accidenteFoto: Click!

Lupta dintre Ionuț Negoiță și Nicolae Badea a ajuns la un nou nivel. Cu ajutorul ministrului de Interne, Carmen Dan, a reușit să obțină trecerea Stadionului Dinamo în proprietatea statului, printr-o hotărâre de guvern.

Mai multe imobile din cadrul Complexului Sportiv Dinamo au fost trecute prin Hotărârea de Guvern nr. 616 din 30 august 2017, din domeniul privat, adicaă de la Nicolae Badea, la domeniul public, adică la stat, informează digisport.ro.

Prin această măsură, nu vor mai exista opreliști în fața procesului de modernizare al Stadionului Dinamo și va putea fi renovat de Compania Națională de Investiții, pentru Euro 2020. Ionuț Negoiță a transmis reușita într-un comunicat de presă:

„Alături de toți Dinamoviștii! Salut cu entuziasm reușita Ministerului de Interne care a deblocat situația reconstrucției noului stadion din Ștefan cel Mare. Realizarea este cu atât mai mare cu cât, în calitate de susținător activ, implicat în tabăra celor care și-au dorit cu orice preț realizarea noului stadion, știu ce muncă infernală a fost pentru a reuși desțelenirea unei situații absolut anormale.”

„Este cu atât mai lăudabilă reușita doamnei ministru de Interne Carmen Dan, cea care a crezut din prima clipă, până în ultimul moment că poate câștiga acest război. și iată că, prin tenacitate, inteligență și curaj, aceasta a reușit. Jos pălăria! Într-o țară în care pare că nimic nu poate învinge forțele trecutului, această victorie este absolut revigorantă. Sunt convins că doamna ministru Carmen Dan a reușit astfel să-și câștige un rol important și absolut meritat în istoria fotbalului dinamovist”, a scris Ionuț Negoiță, președintele FC Dinamo București, conform sursei citate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net