Şoc la Dinamo: A plecat Mulţescu, a venit Stoican!

Ultima actualizare:

Astăzi, la Rin Grand Hotel, a avut loc o ședință la care au participat conducerea clubului FC Dinamo, antrenorul Gheorghe Mulțescu și finanțatorul echipei din “Ștefan cel Mare”, Ionuț Negoiță.

În urma discuțiilor purtate, FC Dinamo București și antrenorul Gheorghe Mulțescu (61 de ani) au convenit rezilierea pe cale amiabilă a contractului de muncă al tehnicianului.

Argumentul principal al despărțirii dintre cele două părți a fost reprezentat de necesitatea unui șoc la echipă, în condițiile în care FC Dinamo București a înregistrat un început de campionat modest sub îndrumarea echipei tehnice conduse de Gheorghe Mulțescu.

FC Dinamo București îi mulțumește lui Gheorghe Mulțescu pentru implicarea și munca depusă în perioada în care s-a aflat pe banca tehnică a echipei de fotbal și îi dorește succes în activitățile viitoare.

Tot astăzi, conducerea clubului FC Dinamo București a numit și noul antrenor al echipei.  Acesta este Flavius Stoican (37 de ani), care pregăteşte acum Dinamo II, cu care este pe primul loc în liga a treia.

Stoican a evoluat la Dinamo în două perioade, 2002-2003 şi 2007-2008. De asemenea, în perioada 2003-2007 a jucat la Șahtior Donețk sub conducerea lui Mircea Lucescu. În cariera sa ca fotbalist, Flavius Stoican a mai jucat la Drobeta Turnu Severin, Universitatea Craiova și Metalist Harkov.Ca tehnician a debutat în 2010 la CSM Reșița și apoi la Dinamo II București, Chindia Târgoviște, CS Mioveni și, din iulie 2013, din nou la Dinamo II București.

Flavius Vladimir Stoican

Data naşterii: 24 Noiembrie 1976 (37 de ani)Locul naşterii: Vânju Mare, RomaniaÎnălţime: 1.80 mCa jucător: fundaş dreaptaCariera de jucător:

1994–1995: Drobeta Turnu Severin1995–2002: Universitatea Craiova: 101 jocuri / 2 goluri2002–2003: Dinamo București: 29 jocuri / 1 gol2003–2007: Şahtior Doneţk: 48 jocuri / 1 gol2007: FC Metalist Harkov: 1 joc / -2007–2008: Dinamo Bucureşti: 7 jocuri / -Total: 186 jocuri / 4 goluriEchipa naţională: 1999–2005: 19 jocuri / -

Cariera de antrenor:2010–2011: CSM Reşiţa (liga a II-a)2011: Dinamo II Bucureşi (liga a II-a)2012: Chindia Târgovişte (liga a II-a)2012–2013: CS Mioveni (liga a II-a)2013– Dinamo II Bucureşti (liga a III-a)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net