Şi danezii au coşmaruri cu români

Ultima actualizare:

    Adrian Popa a jucat în ambele  meciuri cu FC Copenhaga  şi speră ca şi la Cluj  să poată repeta succesul  contra DanemarceiFoto: Sportpictures.eu
Adrian Popa a jucat în ambele meciuri cu FC Copenhaga şi speră ca şi la Cluj să poată repeta succesul contra DanemarceiFoto: Sportpictures.eu

România trebuie să câştige cu Danemarca, însă trecutul nu ne dă pace. Nordicii sunt vinovaţi pentru unul dintre cele mai dureroase eşecuri suferite de tricolori, cel din campania pentru Europeanul din Portugalia, când am pierdut cu 5-2 pe nisipul de pe „Lia Manoliu”, iar în deplasare am fost egalaţi în prelungiri. La nivelul celor mai tari cluburi i-am surclasat însă!

Steaua a prins grupele Ligii Europa în sezonul 2012-2013, unde a jucat alături de VFB Stuttgart, Molde şi FC Copenhaga. Trupa lui Laurenţiu Reghecampf se afla atunci în vârful său de formă, cu Tătăruşanu şi Chiricheş lideri de trib. Roş-albaştrii au pierdut în acea toamnă un singur meci, cel cu nemţii, de la Bucureşti, în rest măturând tot. Împotriva danezilor, Steaua a câştigat cu 1-0 pe Arena Naţională, în faţa a 47.000 de spectatori, prin autogolul lui Sigurdsson, iar meciul decisiv s-a jucat pe Telia Parken, din Copenhaga. Nordicii aveau nevoie de victorie pentru a se califica, dar românii au rezistat şi au obţinut un 1-1 chiar dacă din minutul 50 au jucat în inferioritate numerică după eliminarea lui Tănase. Astfel, Steaua a câştigat acea grupă, Stuttgart a mers mai departe de pe locul doi, iar cele două echipe scandinave, Copenhaga şi Molde, au fost eliminate din competiţie. A fost o revanşă dulce pentru români care, fără să ştim atunci, ne ajută foarte mult în pregătirea moralului pentru meciul de pe 26 martie. Asta pentru că Delaney, Cornelius şi Jorgensen, adică cei trei danezi din ofensivă care vor să ne facă zile fripte pe Cluj Arena, sunt exact cei care n-au mişcat în urmă cu cinci ani în faţa lui Tătăruşanu, Chiricheş, Latovlevic, Chipciu, Pintilii şi Adi Popa. Sigur, lucrurile s-au mai schimbat între timp, dar blocajele mentale pot face la un moment dat diferenţa mai mult decât aptitudinile tehnice. Delaney vine acum la lot de la Werder Bremen, cu care se luptă să se salveze de la retrogradare în Germania. Nicolai Jogensen este golgheterul din Olanda, cu 18 goluri marcate în 26 de meciuri, şi e favorit la titlu cu Feynoord Roterdam. Andreas Cornelius a rămas în schimb acasă şi va bifa cel mai probabil al treilea său titlu cu FC Copen-haga, care e la 12 puncte în faţa lui Brondby. Astfel, nu rămâne decât să sperăm că avantajul psihologic pe care cei şase internaţionali români îl au în faţa trioului ofensiv din naţionala daneză se va concretiza şi pe teren, iar trupa lui Daum va continua cu şanse lupta pentru Mondialul din Rusia, 2018.

Există şi un episod recent al războiului româno-danez din care nu am ieşit bine. Toamna trecută, Astra Giurgiu a fost eliminată în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor de FC Copenhaga, care îi avea în echipă pe Delaney, plecat între timp, dar şi pe actualii internaţionali Cornelius, Kvist, Mathias Jorgensen şi Peter Ankersen. A fost 1-1 la Giurgiu şi 0-3 în Danemarca, dar nu e o problemă! Doar Săpunaru şi Lung au fost selecţionaţi de la campioană şi ei nu vor juca. 

FC Copenhaga – Steaua, 1-1, 6 decembrie 2012

FC Copenhaga: Christensen - Bengtsson, Sigurdsson, Stadsgaard, Jacobsen - Gíslason, Kristensen, Claudemir, Delaney - N. Jørgensen, A. Cornelius

(Delaney, N. Jørgensen, A. Cornelius sunt acum la naţională)

Steaua: Tătăruşanu – Chipciu, Gardoş, Chiricheş, Latovlevic – Pintilii, Bourceanu – Adi Popa, Rusescu, Tănase – Nikolic

(Tătăruşanu, Chipciu, Chiricheş, Latovlevic,  Pintilii, Adi Popa sunt acum la naţională)

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net