Serge Aurier a încălcat regula distanțării fizice și e anchetat de Tottenham

Ultima actualizare:

    Serge Aurier a postat pe rețelele sociale o imagine în care apare alături de frizerul săuFoto: Instagram/SergeAurier
Serge Aurier a postat pe rețelele sociale o imagine în care apare alături de frizerul săuFoto: Instagram/SergeAurier

Echipa de fotbal Tottenham Hotspur a inițiat o anchetă internă după ce Serge Aurier (27 de ani) a postat pe rețelele sociale o fotografie din care reiese că a încălcat regulile de distanţare socială.

Sportivul din Côte d'Ivoire a postat pe Instagram o fotografie cu el şi cu frizerul său, după ce s-a tuns. Și aceasta deși în Anglia frizeriile şi saloanele de coafură se vor deschide, cel mai devreme, la 4 iulie, iar cetățenii nu pot primi străini în casele lor.Criticat cu asprime în presă, Aurier a reacţionat: “Frizerul meu este negativ. La fel şi eu. Aşa că nu mai vorbiţi degeaba. Puneţi-vă măşti şi mănuşi atunci când veniţi să faceţi fotografii la centrul de pregătire, căci şi aceasta este o parte a regulilor”.Aflat printre componenții echipei Tottenham care au reluat, marţi, antrenamentele colective, Serge Aurier nu este, însă, la prima abatere de acest fel în perioada pandemiei de Covid-19.Fundașul şi colegul său Moussa Sissoko au făcut o donaţie pentru sistemul de sănătate şi şi-au cerut scuze după ce au fost filmaţi antrenându-se împreună.Serge Aurier este component al echipei Tottenham Hotspur din 2017. Anul trecut, el a disputat cu gruparea londoneză finala Ligii Campionilor Europeni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net