Se joacă ruleta rusească

Ultima actualizare:

    Astra va fi arbitru  în lupta pentru titluFoto: sportpictures.eu
Astra va fi arbitru în lupta pentru titluFoto: sportpictures.eu

Mai sunt două etape până la final şi Liga 1 s-a strâns într-un fel în care calculele la titlu nu mai pot fi făcute fără complexe formule matematice. Oricât am încerca să simplificăm lucrurile, ajungem tot la permutări greu de prezis şi pentru Nostradamus al dinamoviştilor. Măcar aranjamente să nu fie!

Cel mai bun unghi din care se pot privi aceste ultime două runde sunt din perspectiva adversarelor celor trei candidate, din moment ce meciuri directe între Viitorul, FCSB şi Dinamo nu mai sunt. Astfel, devine important modul în care vor aborda CFR, Astra şi Craiova partidele cu trupele din vârf. Ardelenii mai au de jucat cu Dinamo, etapa viitoare, şi cu Viitorul, în ultima rundă. Giurgiuvenii vor întâlni atât pe FCSB, cât şi pe Dinamo, iar CS U vor mai evolua atât cu Viitorul, cât şi cu FCSB. E clar că indirectele vor face diferenţa şi emoţia nu va putea fi spulberată până la ultimul fluier, de pe 13 mai. Ca puncte, singura echipă rămasă la mâna ei e Viitorul. Şase puncte pentru trupa lui Hagi în aceste ultime etape înseamnă automat titlul de campioană, indiferent ce face FCSB, faţă de care are meciurile directe. Trupei lui Laurenţiu Reghecampf îi trebuie însă neapărat un punct mai mult decât Viitorul, ceea ce înseamnă măcar o gafă pentru Benzar şi compania. Deşi arată parcă cel mai bine dintre toate trei, Dinamo are totuşi matematic cele mai puţine şanse. Are nevoie ca atât Viitorul, cât şi FCSB să nu obţină mai mult de trei puncte din şase posibile, astfel încât două victorii ale trupei lui Contra s-o aducă pe primul loc. Există şi posibilitatea ca toate trei să încheie la egalitate de puncte, caz în care Dinamo ar fi campioană.

Meciurile candidatelor la titlu:

  • Viitorul cu CS U Craiova (d) şi CFR Cluj (a)
  • FCSB cu Astra Giurgiu (d) şi CS U Craiova (a)
  • Dinamo cu CFR Cluj (d) şi Astra Giurgiu (a) 
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net