Săpunaru: «Am vrut să plec la spitalul de nebuni!»

Ultima actualizare:

    Cristi Săpunaru  nu şi-a stăpânit  nervii în meciul  cu Steaua
Cristi Săpunaru nu şi-a stăpânit nervii în meciul cu Steaua

Meciul de la Severin a fost unul cu o încărcătură emoţională uriaşă, cine pierdea urmând să-şi cam ia la revedere de la titlu. Din păcate, deciziile arbitrului Marius Avram au contribuit şi ele la circul de pe teren şi au aruncat o urmă de îndoială asupra victoriei roş-albaştrilor.

Partida a fost destabilizată din start de o eroare de arbitraj, Mrzljak fiind eliminat după ce a văzut două galbene în nouă minute, al doilea netrebuind să existe. Avram trebuia să fluiere henţ la Adi Popa în faza premergătoare, dar n-a văzut, a lăsat jocul să continue şi l-a sancţionat pe croat pentru un fault ulterior. Cu asemenea avantaj numeric timp de 60 de minute, Steaua a fost echipa mai bună şi a presat cât a putut fără să rişte, în speranţa celor trei puncte. Golul nu venea însă, dar arbitrul adiţional a rezolvat problema, punând balonul pe punctul cu var în minutul 89. Adrian Comănescu i-a atras atenţia lui Marius Avram că Hora a atins mingea cu mâna, iar Stanciu a înscris uşor golul victoriei.

Faza, discutabilă chiar şi la două zile după meci, deoarece nu se vede clar dacă Hora joacă balonul doar cu umărul sau puţin şi cu braţul, i-a aruncat în aer pe gorjeni. Căpitanul Cristi Săpunaru a fost însă de necontrolat. Şi-a scos tricoul în semn de protest şi a vrut să părăsească terenul. Apoi, în drum spre vestiare a vrut să bată pe cineva de pe banca Stelei, dar s-a întors pentru a-i înjura de toţi sfinţii pe arbitri şi pe adversari.

„M-a luat capul, recunosc. Am vrut să plec la spitalul de nebuni. Nu se poate aşa ceva. Dacă trebuie neapărat să ia Steaua titlul să ne spună şi ne dăm la o parte”, a declarat acesta la finalul partidei.

Săpunaru a scăpat însă doar cu galben, dar după meci a mai comis-o o dată. S-a urcat pe gardul tribunei şi a scuipat un severinean îmbrăcat din cap până în picioare în echipamentul Stelei, dar care stătea în sectorul destinat gazdelor.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net