Săptămână decisivă pentru «Il Luce»

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu  stă în vacanţă de 2 luniFoto: EPA
Mircea Lucescu stă în vacanţă de 2 luniFoto: EPA

De aproape două luni, Mircea Lucescu este în vacanţă. N-a mai avut de zeci de ani o perioadă atât de lungă de relaxare, dar este hotărât să-i pună capăt. Fostul antrenor de la Zenit discută în aceste zile preluarea unei echipe, turcii de la Galatasaray şi bulgarii de la Ludogoreţ - formaţie la care joacă Moţi şi Keşeru – fiind cei mai insistenţi.

După aproape 12 ani petrecuţi la Doneţk, Mircea Lucescu a luat calea Rusiei şi a ajuns la Zenit. N-a rezistat la echipa din Sankt-Petersburg decât un an, la finalul lunii mai, în 2017, fiind demis. Oficialii de la Zenit au fost nemulţumiţi că echipa a terminat pe locul trei şi a ratat locurile de Liga Campionilor, aşa că au decis să renunţe la colaboararea cu tehnicianul în vârstă de 71 de ani.

De atunci, ”Il Luce” a stat în vacanţă, însă una activă, dacă ne gândim la faptul că telefonul îi sună non-stop, existând discuţii cu diverse cluburi care încearcă să-l convingă să semneze un contract. Din câte se pare, Lucescu nu mai vrea să stea pe bară, motiv pentru care a intensificat discuţiile cu echipele care i s-au părut cele mai bune variante pentru el.

Turcii de la Galatasaray sunt dispuşi să facă orice pentru a-l aduce din nou la Istanbul, cu atât mai mult cu cât echipa merge prost, fiind la un meci distanţă de ratatea traseului european. În turul doi al Ligii Europa, gruparea „cim-bom” a pierdut cu 2-0 contra suedezilor de la Ostersund, iar returul de mâine este decisiv.

Pe lângă Galata, şi bulgarii de la Ludogoreţ, campioni în ultimii şase ani, s-au înscris în bătălia pentru tehnicianul român. Presa bulgară scrie că singurul impediment care l-ar face pe Lucescu să nu ajungă la formaţia la care joacă Moţi şi Keşeru ar fi faptul că acesta a avut un salariu foarte mare la toate echipele pe la care a trecut. Însă contractele se negociază peste tot.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net