Sandu a pierdut toate beneficiile

Ultima actualizare:
20 sport  anghel iordanescu 88 jpeg

Aduncarea Generală de ieri l-a lăsat pe fostul preşedinte FRF cu statutul de onoare, dar fără nici un ban. Mircea Sandu a încetat să mai fie preşedintele Federaţiei Române de Fotbal pe 5 martie, când locul său a fost luat de Răzvan Burleanu. Tot atunci, “Naşul” a fost investit într-o funcţie onorifică, dar cu nişte beneficii băneşti incredibile. Toate au fost tăiate însă ieri.

Contractul preşedintelui de onoare al FRF a fost principalul punct de pe ordinea de zi a Adunării Generale. Actul care îi asigura lui Sandu, printre altele, o rentă anuală de 50.000 de euro, o limuzină la dispoziţie şi diurnă de 500 de euro pe zi pentru deplasări în străinătate, a fost invalidat. O singură persoană din 188 a votat împotrivă. 

Astfel, Sandu rămâne fără nimic concret, doar cu funcţia sa, de această dată cu adevărat onorifică. Acest şoc a aruncat pe plan secund auditul financiar făcut la FRF pe anul 2013, dar nu-l face mai puţin important, mai ales că a scos la vedere un lucru foarte grav. Mai exact, 17 milioane de lei (3.87 milioane de euro) lipsesc pur şi simplu din baza contabilă a anului trecut. Suma provine din vânzarea drepturilor TV şi a unor plăţi primite de la UEFA.

"Această propagandă securistă pe care o face conducerea FRF este de nedescris. Se minte cum se respiră. Actualul statut s-a votat mai rău ca pe timpul comuniştilor", a declarat Mircea Sandu, preşedinte de onoare al FRF.Pe această temă s-a pornit o investigaţie. Tot în Adunarea Generală de ieri, prima condusă de Răzvan Burleanu, s-a mai decis ca Poli Timişoara să rămână afiliată, la fel ca şi CSU U Craiova, care astfel va putea evolua în Liga I, dar şi un lucru care nu-i face cinste noului şef de la Casa Fotbalului.

În noul statut rămâne permisiunea ca Răzvan Burleanu să aibă dreptul la un număr nelimitat de mandate în fruntea FRF, lucru care intră în contradicţie cu ceea ce promisese acesta în campania electorală: limitarea unui preşedinte FRF la două mandate.

«Tata Puiu», în Comitetul Executiv

Directorul tehnic al FRF, post ocupat în acest moment de Anghel Iordănescu, va face parte din Comitetul Executiv, a decis Adunarea Generală extraordinară a FRF.Astfel, numărul de membri ai Comitetului Executiv al FRF va creşte de la 14 la 15. Totodată, membrii AG au aprobat toate propunerile de modificare a Statutului FRF făcute de actuala conducere de la Casa Fotbalului.

20 sport foto1 jpeg

Burleanu îl interzice pe Sandu

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat după Adunarea Generală a forului că Mircea Sandu nu va mai avea acces în biroul său din clădirea ce aparţine federaţiei: „ Atât timp cât avem o decizie a AG, iar acel contract specifica foarte clar inclusiv dreptul de a ocupa un etaj sau două, aşteptaţi-vă la o asemenea reacţie (n.r. - să-i fie interzis accesul)”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net