«Săgeată» a lăsat banii de la Sporting pentru naţională

Ultima actualizare:

Ajuns la 31 de ani, Marius Niculae a avut şansa unui contract foarte avantajos. Sporting Lisabona, clubul unde a mai evoluat în perioada 2001 - 2005, l-a chemat "acasă".

A plecat din catonamentul din Spania, unde era sub comanda lui Hizo, a trecut testele medicale, dar totul s-a sistat. Un paragraf din regulamentul FIFA prevede că un jucător nu poate activa la trei echipe în acelaşi sezon, şi cum "Săgeată" a prins o repriză în Supercupa României, alături de Dinamo, apoi a evoluat la FC Vaslui, varianta Sporting nu s-a putut materializa.

A urmat un şir de faxuri către FIFA, discuţii între FRF şi forul portughez, însă afacerea a picat. Mercato s-a încheiat, iar Niculae s-a alăturat moldovenilor lui Porumboiu.

Totuşi, înainte de a pleca, şefii lui Sporting au găsit o "portiţă": i-au spus să rămănâ până la vară, când poate semna, şi până atunci să se antrezene alături de echipă, să primească salariul cuvenit (ar fi avut 600.000 de euro pe an), dar fără posibilitatea de a-şi ajuta clubul în vreun meci oficial. Niculae a refuzat pentru că pauza l-ar fi scos total din circuitul echipei naţionale, dar a stabilit cu cei de la Sporting ca în vară să reia negocierile.

Atunci când era la clubul lusitan, atacantul a suferit o accidentare gravă ce l-a ţinut departe de gazon aproape un an, motiv pentru care a şi ratat un transfer la AC Milan.

Ratarea transferului la Sporting a însemnat şi nemulţumirea patronului Adrian Porumboiu, dar şi a lui Gigi Becali. Şeful moldovenilor era dispus să se despartă de Niculae fiindcă ar fi redus numărul jucătorilor, cu salarii mari (Niculae încasează 300.000 euro pe an) , iar pentru ofensivă negocia cu fraţii Costea. De partea cealaltă, Becali miza ca jucătorul ales de Porumboiu să fie Mihai Costea şi în acest mod stelistul l-ar fi eliminat pe "Nilă" de la Steaua, olteanul fiind de mult timp pe lista neagră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net