Ronaldinho se însoară cu ambele iubite

Ultima actualizare:

    Fostul star brazilian a fentat legea la Rio de Janeiro şi din august va avea în acte două soţiiFoto: GettyImages
Fostul star brazilian a fentat legea la Rio de Janeiro şi din august va avea în acte două soţiiFoto: GettyImages

Brazilienii trăiesc după trei coordonate simple, fotbal, sex şi distracţie, ordinea fiind aleatorie.

Iar fotbaliştii „cariocas” de mare succes au fost tot timpul monumente de nonconformism care au dus aceste ingrediente la rang de artă. Ronaldinho, campion mondial în 2002 şi o legendă vie a acestui sport, a trecut însă la un nivel halucinant. Pe numele lui din paşaport, Ronaldo de Assis Moreira, acesta a zburat până la 38 de ani din floare în floare, prin patul lui trecând sute de femei, dacă ar fi să ne luăm după ce ştiu tabloidele. Din toate, aproape de sufletul său au rămas însă două, Priscilla Coelho şi Beatriz Souza, care l-au pus într-o mare dilemă: cu care să se căsătorească. S-a scos însă rapid pe fondul poligamiei tot mai la modă în Brazilia şi din cauza unor neclarităţi legislative. Astfel, Ronaldinho le-a cerut pe ambele de nevastă, cu inele de logodnă identice, şi a primit de la ambele răspunsul corect: Da. Cei trei locuiesc deja împreună într-o vilă din Rio de Janeiro şi în august vor trece pe la starea civilă. Ronaldinho şi Beatriz sunt împreună din 2016, iar relația cu Priscilla este mai veche.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net