România a fost învinsă de Muntenegru şi a ratat calificarea la Mondiale!

Ultima actualizare:

    Maxim a fost unul dintre cei mai slabi de pe terenFOTO: Sportpictures.eu
Maxim a fost unul dintre cei mai slabi de pe terenFOTO: Sportpictures.eu

Naţionala României a fost învinsă cu 1-0 în Muntenegru şi a ratat calificarea la Campionatul Mondial

Absenţa naţionalei României de la turneul final al Campionatului Mondial se prelungeşte cu încă 4 ani. Învinşi aseară, în deplasare, de Muntenegru, cu scorul de 1-0, „tricolorii” nu mai au nici şanse teoretice de calificare.

Pentru România, meciul de la Podgorica era unul de totul sau nimic. Victoria era singura care ne mai ţinea în cusa pentru calificare după ce Danemarca se impusese în Armenia cu scorul de 4-1, însă la cum au jucat, băieţii antrenaţi de Daum au dat impresia că nu ştiu să citească un clasament. Au jucat de parcă egalul era o mare eralizare, deşi era o moarte sigură. De fapt, „antrenaţi” e un cuvânt prea frumos prin care caracterizăm activitatea selecţionerului german de la numirea la cârma naţionalei, pentru că şi dacă erau lăsaţi de capul lor fotbaliştii noştri ar fi jucat mai bine decât au făcut-o în această campanie de calificare.

Trecând la joc, trebuie spus că acesta a fost unul fără istoric. Nu pentru că am fost dominaţi categoric ci pentru că chiar nu se poate povesti aproape nimic din istoria lui. În prima repriză parcă vedeam un meci de Liga a II-a. Atât filmarea – tribunele nu erau foarte înalte, aşa că nu aveam o imagine de ansamblu foarte bună – cât şi prestaţiile jucătorilor, cu multe mingi pierdute la mijlocul terenului, cu atacuri irosite cam la 20 de metri de poartă, ne duceau automat cu gândul la confruntările de matineu. Singurul moment mai interesant al primei reprize a fost golul anulat în minutul 30 muntenegrenilor, pentru un ofsaid excepţional vîzut şi fluierat de brigada scoţiană. În rest, secetă ca în mijlocul verii în Bărăgan.

În repriza a doua, cea în care naţionala noastră îşi juca şansele de rămânere în cursa calificării, prestaţia României a fost la fel de proastă. Tricolorii se încurcau parcă unii de alţii, traseele stabilite la antrenamente au rămas doar pe hârtie, iar fazele de poartă au lipsit cu desăvârşire din partea noastră. Pe acest fond, invitaţi să atace, muntenegrenii nu au avut cum să rateze deschiderea scorului. A făcut-o vedeta locală Jovetic, care a marcat în minutul 75 un gol ce a consimţit până la urmă o victorie meritată a gazdelor.

Finalul ne-a prins cu Tătăruşanu în careul advers, o atitudine inutilă de luptător, făcută doar pentru public, căci şi dacă am fi încheiat la egalitate, dezamăgirea era la fel de mare. Mai sunt două meciuri de jucat în aceste preliminarii, cu Kazahstan acasă şi cu Danemarca, în deplasare, însă ele vor conta doar pentru palmares. Calificarea a fost pierdută, o altă generaţie de fotbalişti va vedea la televizor meciurile Campionatului Mondial. Aşa cum se întâmplă de la ediţia 2002 încoace.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net