Revanșă cu nimeni? Viitorul lui Hagi caută răzbunare la Gent

Ultima actualizare:

    Viitorul, surclasată de Gent în 2016
Viitorul, surclasată de Gent în 2016

Nici unul dintre jucătorii lui Gent care au spulberat-o pe Viitorul în 2016 nu se mai află în prezent în lotul belgienilor.

Viitorul lui Gică Hagi are șansa joi seară (ora 21.30) să răzbune umilitorul 0-5 din urmă cu trei ani, pe aceeași arenă. Pe teren se vor afla însă alți jucători ai gazdelor, Gent schimbăndu-și între timp întreaga garnitură.

La 28 iulie 2016, Viitorul juca primul meci din istoria clubului în cupele europene, iar Hagi și elevii săi au primit o lecție dură. Belgienii de la Gent n-au avut milă, impunându-se la o diferență de cinci goluri care a clarificat soarta calificării încă după primul meci (în returul de la Ovidiu a fost 0-0). „Cu Gent am jucat acum trei ani. Am pățit-o o dată, sper să n-o pățim a doua oară pentru că avem mai multă experiență”, spunea Hagi după ce a aflat că nu se va mai întâlni cu Antwerp-ul lui Ladislau Bȍlȍni, ci cu echipa care i-a dat coșmaruri în trecut. Evident, gândul de revanșă a încolțit în tabăra Viitorului, într-o „dublă” care le poate deschide calea spre grupele Ligii Europa.

Doar că, analizându-și adversarii de mâine, Gică Hagi a constatat probabil că n-are împotriva cui să se răzbune. Față de 2016, Gent și-a păstrat doar numele și, evident, joacă pe același stadion, „Ghelamco Arena”. În rest, nici unul dintre jucătorii belgienilor care au bătut-o pe Viitorul cu 5-0 nu se mai află în prezent la gruparea „bivolilor”. Într-o perioadă extrem de scurtă, de numai trei ani, Gent și-a schimbat lotul de fotbaliști în proporție de sută la sută, astfel că o eventuală revanșă a Viitorului se va produce, practic, împotriva unei alte echipe. Nici măcar antrenorul de atunci al lui Gent nu mai este pe bancă, Hein Vanhaezebrouck fiind acum liber de contract după o experiență eșuată la Anderlecht.

Unde joacă acum jucătorii lui Gent din 2016

Jucător (post)        Echipa actuală

Rinne (portar)       Aalborg

Nielsen (fundaș)    Malmo

Mitrovic (fundaș)  Strasbourg

Gershon (fundaș)  Maccabi Haifa

Foket (mijlocaș)    Reims

Kums (mijlocaș)    Anderlecht

Neto (mijlocaș)     Oostende

Saief (mijlocaș)     Anderlecht

Matton (mijlocaș)  retras

Depoitre (atacant)  Huddersfield

Koulibaly (atacant)         Nantes

Schoofs (mijlocaș) Mechelen*

Milicevic (mijlocaș)        Eupen*

Perbet (atacant)     Charleroi*

Hein Vanhaezebrouck (antrenor)        liber

*au intrat din postura de rezerve.

În afara antrenorului Hagi, doar trei dintre actualii fotbaliști de la Viitorul au intrat pe teren în înfrângerea cu Gent din 2016. Este vorba despre fundașul Țîru, mijlocașul Casap și atacantul Gabi Iancu. Iată cum a arătat echipa Viitorului la acel meci de tristă amintire: Râmniceanu - Benzar, Ţiru, Carp (Casap 70), Cr. Ganea - R. Marin, I. Filip (Hodorogea 46), Purece - Iancu (Nedelcu 46), Chiţu, Fl. Tănase.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net