Reghe, singurul stăpân în Ghencea

Ultima actualizare:

    Reghe a devenit singurul stăpân în Ghencea
Reghe a devenit singurul stăpân în Ghencea

DNA a cernut prin sita ei cu găuri mari personajele din Ghencea şi la Steaua s-a ajuns în sfârşit ca antrenorul să aibă ultimul cuvânt. Scăpat de „ghimpele” Gigi Becali, care comanda până şi schimbările, Laurenţiu Reghecampf va beneficia acum şi de pe urma încarcerării lui Meme.

Tehnicianul roş-albaştrilor s-a declarat îndurerat de condamnarea lui Mihai Stoica şi l-a numit pe acesta în stil manelistic „frate mai mare". Lăsând fineţurile pe altădată, se poate spune că pentru poziţia lui Reghe în Ghencea, tot răul a fost spre bine.

simeon stalpnicul png

Cu Valeriu Argăseală neimplicat la echipă, ci ocupat în birouri de partea strict financiar-administrativă, Reghecampf devine singurul care decide la nivel tehnic. Sigur, probabil va fi sunat dinspre penitenciare, dar nu va mai fi acelaşi lucru şi după mulţi ani, antrenorul pare să aibă mână liberă la club.

O astfel de autoritate s-a văzut rar în Liga I şi cu atât mai puţin la Steaua, dar conjunctura de faţă îl transformă pe Reghecampf într-un manager de tip britanic.

Doar acolo se întâmplă ca antrenorul să nu aibă peste el nici măcar un director sportiv, iar cele mai cunoscute cazuri sunt cele ale legendarului Alex Ferguson, retras de la United după 27 de ani de manageriat şi Arsene Wenger, şef incontestabil la Arsenal.

simeon stalpnicul png

Steaua va juca primul meci în această formulă sâmbătă, la Cluj, împotriva CFR-ului. Deşi toată lumea spune că noile evenimente nu vor afecta major evoluţia echipei, rămâne de văzut cum vor reacţiona jucătorii. Roş-albaştrii au afirmat deja că vor disputa această partidă pentru fostul lor manageral general, căruia îi vor dedica o eventuală victorie.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net