Real Madrid îşi cosmetizează stadionul cu 525 de milioane de euro. Noul Bernabeu va arăta bestial

Ultima actualizare:

    Conducerea madrilenilor a decis să şi schimbe numele arenei după modernizareFoto: @RealMadrid
Conducerea madrilenilor a decis să şi schimbe numele arenei după modernizareFoto: @RealMadrid

Real Madrid l-a vândut pe Cristiano Ronaldo şi nu a făcut alte transferuri de marcă deşi toată lumea se aştepta la asta, mai ales că restul giganţilor din Europa mutaseră puternic pe piaţă.

Florentino Perez a stat însă cuminte pentru că avea un alt plan genial, dar în primă fază foarte costisitor. Preşedintele Realului l-a lăsat pe Lopetegui să se descurce cu actualul lot, iar în schimb a pregătit 525 de milioane de euro pentru modernizarea stadionului Santiago Bernabeu, depăşit de vreme şi de vremuri. Bătrâna arenă construită în 1947 şi de care nu s-a mai atins nimeni din 2001 are nevoie de un face-lift, aşa cum s-ar exprima chirurgii plasticieni, şi el se va face. Noul stadion va păstra structua celui vechi, dar va fi complet acoperit şi în plus vor apărea sute de spaţii noi destinate persoanelor cu handicap, spnsorilor, dar şi un ecran gigant de 360 de grade vizibil de către fiecare spectactor. 

Conducerea Realului estimează că în maximum patru ani costurile renovării vor fi amorsate în condiţiile în care noul stabiliment e aşteptat să producă 150 de milioane de euro pe an din noile activităţi, mai ales că Stadionul e prevăzut şi cu largi zone de shopping, muzee şi cafenele.

Cu acoperişul tras viitorul stadion va arăta precum o sală
Cu acoperişul tras viitorul stadion va arăta precum o sală

În plus, Florentino Perez spune că e timpul să se treacă la următorul nivel şi în privinţa numelui şi să renunţe la "Santiago Bernabeu", denumire inspirată de legendarul fotbalist, antrenor şi conducător al grupării "Blanco" din prima jumătate a secolului 20. Realul caută un sponsor puternic cu care să asocieze imaginea viitorului stadion, bineînţeles contra unei sume fabuloase.

Sub acoperiş va fi amplasat un ecran gigant de 360 de grade vizibil din toate colţurile stadionului
Sub acoperiş va fi amplasat un ecran gigant de 360 de grade vizibil din toate colţurile stadionului

Rivala Barcelona i-a luat-o deja înainte, Camp Nou urmând să fie redenumit Nike Arena după o modernizare similară în care va intra în viitorul apropiat.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net