Real – Barca, un clasic şi la pariuri. Vezi care sunt cele mai tari cote!

real_barca.jpg

Derby-ul Spaniei nu este doar unul dintre cele mai vizionate meciuri de pe planetă, ci şi unul dintre cele mai pariate
Foto Click!

Real Madrid – Barcelona a depăşit de mult graniţa unui simplu joc de fotbal, dar conjunctura în care se dispută cel de sâmbătă îi dă o şi mai mare emoţie. Iar dacă peste el presari şi condimentul unui bilet bine plasat, atunci cele 90 de minute devin electrizante, iar locul din faţa televizorului, un mini-Santiago Bernabeu.

superbet.jpg

Rubrică sponsorizată de Superbet
Foto Click!

Nu e însă uşor să jalonezi printre multitudinea de variante de pariuri de bază pe care le oferă acest meci şi la care se mai adaugă şi variante speciale care apar în ziua partidei, atât la case, cât şi pe online. Astfel, o sită care să cearnă argumentele importante de cele mai puţin relevante e binevenită, iar noi v-o oferim în această rubrică prin intermediul Superbet. Rămasă la 11 puncte în spatele catalanilor, trupa lui Zinedine Zidane nu are decât o singură opţiune sâmbătă, de la ora 14:00: victoria. Luat simplu pe o cotă de 2,20 acest pronostic v-ar aduce mai bine de dublul sumei investite. Bunăstarea vine însă cu inspiraţia, dar şi cu riscul, iar dacă luăm în calcul ce s-a întâmplat la ultimele partide, merită încercat cu vârf şi îndesat.

Repetarea ultimului rezultat, 2-0, te poate îmbogăţi

O victorie a gazdelor la două goluri diferenţă, aşa cum s-a întâmplat la ultimul El Clasico, din Supercupa Spaniei, are o cotă de 4,15, iar despre repetarea acelui 2-0 nu mai vorbim, peste 15. Specialiştii văd însă un meci echilibrat şi egalul drept semnul de bază cel mai probabil, pentru care Superbet vă oferă aproape de 4 ori suma pariată. Nu trebuie însă exclus nici un eventual succes al oaspeţilor, care vă triplează investiţia. Pentru cine vrea mai mult şi e dispus să încerce, un 2-3, scorul ultimelor două victorii ale Barcelonei pe Bernabeu, e premiat cu o cotă de senzaţie: 21,1. Dacă vreţi să mergeţi la siguranţă, ambele marchează, lucru care s-a întâmplat în 12 din ultimele 13 confruntări directe, vă stă la dispoziţie pentru o cotă de 1,37. Şi fanii lui Ronaldo şi Messi sunt satisfăcuţi. Victorie Real cu gol al portughezului are o cotă de 3,22, iar o victorie a Barcei cu gol pentru argentinian, 4,72.

*Cotele mai pot creşte până la startul jocului. Pentru a profita de pariuri unice pe piață la cote mărite intră pe superbet.ro, la secțiunea Pariuri Speciale, care se afișează în ziua meciului!

Loading...

Citește și