Rapidistul Alex Ioniţă, vândut la Astra pe ascuns

Ultima actualizare:

    Câştigă la Astra  3.000 de euro pe lună
Câştigă la Astra 3.000 de euro pe lună

Rapid a avut un singur jucător pe care putea să ia bani în această perioadă grea şi l-a vândut. Alexandru Ioniţă e deja în cantonamentul Astrei, dar cele două părţi au versiuni diferite când vine vorba de statutul acestuia.

Cristina Andronache, administratorul judiciar al clubului, a declarat pentru Click! că jucătorului în vârstă de 19 ani i s-a permis doar să se antreneze în această perioadă cu Astra, dar nici actele vânzării, nici plata sumei de transfer n-au fost încă realizate. Avocatul care are în această perioadă în mâini destinele Rapidului şi fără de care, cel puţin teoretic, nu se mişcă nimic la Rapid a detaliat.

„Am considerat că este bine pentru jucător să se antreneze cu o echipă de Liga I şi n-a fost nicio problemă, mai ales că Astra a început pregătirile mult înaintea Rapidului. Avem trei oferte concrete pentru el, una chiar din străinătate, şi vom decide prin vot, în Adunarea Generală, unde îl vom vinde. Vom accepta cea mai bună variantă, în funcţie de suma de transfer, dar şi de modalitatea de plată care ni se oferă", a afirmat Andronache.

Nu mică ne-a fost însă mirarea când am auzit versiunea Astrei cu privire la Alexandru Ioniţă. „Jucătorul este al nostru definitiv. Nici nu se pune problema de vreo încurcătură. Nu ştiu ce spune doamna avocat. Ioniţă este deja în programul echipei, a fost integrat, s-a plătit deja o sumă de bani şi toată lumea are încredere în el. Până în vară va câştiga la noi 3.000 de euro pe lună, iar din sezonul viitor, salariul lui creşte treptat. Altceva nu mă interesează", a afirmat Dinu Gheorghe, preşedintele Astrei Giurgiu.

Scurtcircuitul în comunicare este clar, iar explicaţia este una singură: cel mai probabil afacerea s-a făcut între Astra şi Adrian Zamfir, acţionarul majoritar al Rapidului, fără ştirea Cristinei Andronache, aflată acum în Austria cu alte probleme. Acest lucru n-ar trebui să fie însă posibil, pentru că administratorul judiciar al unui club aflat în insolvenţă trebuie să ştie şi chiar să contrasemneze orice mutare de capital.

600.000 € profit după 29 de meciuri

Rapid a obţinut de la Astra pentru 50% din Alexandru Ioniţă aproximativ 600.000 de euro, deşi jucătorul a bifat doar 29 de meciuri la seniori şi a înscris şapte goluri. Mijlocaşul a fost adus la prima echipă a giuleştenilor de Răzvan Lucescu, în 2011, dar a jucat puţine meciuri sub comanda lui.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net