Rădoi, Mutu și toți ceilalți angajați ai FRF au salarii reduse cu 20%

Ultima actualizare:

    Mirel Rădoi este noul antrenor al primei reprezentative a RomânieiFoto: Sport Pictures
Mirel Rădoi este noul antrenor al primei reprezentative a RomânieiFoto: Sport Pictures

Federaţia Română de Fotbal anunţă că a hotărât ca începând cu luna aprilie, toate salariile angajaţilor FRF, inclusiv din zona tehnică, să fie diminuate cu 20 la sută.

Măsura s-a luat având în vedere situaţia actuală din fotbalul românesc, situaţie cauzată de evoluţia pandemiei COVID-19, în spiritul solidarităţii întregii familii a fotbalului românesc

Federaţia Română de Fotbal consideră că e important ca în aceste momente să ofere o dovadă de unitate, solidaritate şi înţelegere.

Printre cei afectați de această decizie sunt inclusiv antrenorul echipei naționale de seniori, Mirel Rădoi, și cel de la tineret, Adrian Mutu.

"Traversăm o perioadă foarte grea. Nimeni nu ştie în acest moment când vom reveni la normal, însă, ceea ce ştiu este că împreună trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru. După consultările pe care le-am avut cu echipa de management a Federaţiei Române de Fotbal, am luat decizia să reducem pentru toţi angajaţii FRF salariile cu 20 la sută. Această modificare va afecta veniturile fiecăruia, dar sunt momente dificile în care trebuie să rămânem solidari pentru că avem această datorie faţă de noi înşine şi colegii noştri, faţă de membrii afiliaţi şi parteneri, faţă de suporteri şi, în primul rând, faţă de viitorul fotbalului românesc", a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net