Prunea, preşedinte la Dinamo?

Ultima actualizare:

    Florin PruneaFoto: Mediafax
Florin PruneaFoto: Mediafax

Florin Prunea, conducătorul celor de la Poli Iaşi, a discutat cu acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă în privinţa unei colaborări din iarnă. Fostul portar al roş-albilor ar urma să deţină o funcţie executivă în "Ştefan cel Mare" ş să aducă şi câţiva jucători.

"M-am întâlnit cu domnul Negoiţă . Eram împreună cu Nicolo Napoli. Am stat împreună, am băut o apă minerală. Dar nu e prima oară când ne vedem, ne întâlnim frecvent. Ne cunoaştem de foarte mult timp, e o relaţie de prietenie între noi", a spus Prunea la Digi Sport. Apoi, a continuat: "Negoiţă nu o să vândă niciodată. E un om care iubeşte clubul, e un dinamovist adevărat. Sunt momente în viaţă când eşti contestat, dar nu trebuie să dea înapoi. Fanii lui Dinamo vor altceva, pentru că ei sunt obişnuiţi să se bată cu Steaua de la egal la egal".

El crede că Şumudică ar putea să antreneze la Dinamo, chiar dacă e unr apidist convins. "Îl văd pe Şumi o soluţie pentru Dinamo, pentru că e un antrenor care "arde" pe bancă. A demonstrat că se poate bate cu Steaua şi că e capabil să o învingă. Şi asta în condiţii grele", a mai spus Prunea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net