Prostia noastră i-a făcut mari. Naţionala Ucrainei, în finala Mondialului U20

Ultima actualizare:

    Moruţan a fost eliminat pentru că şi-a scos tricoul
Moruţan a fost eliminat pentru că şi-a scos tricoul

Naţionala U19 a României a avut în mână o echipă a Ucrainei pe care a trimis-o până în finala Campionatului Mondial U20

Doar nişte prostii copilăreşti au făcut ca România să rateze anul trecut calificarea la Europeanul U19 şi să-i lase acasă pe ucraineni. După miracolul de la Ploieşti, aceştia din urmă au ajuns la un pas de titlul mondial.

Ucraina – Coreea de Sud e finala surpriză a Campionatului Mondial rezervat jucătorilor sub 20 de ani, competiţie care se va încheia sâmbătă în Polonia. Traseul formidabil al ucrainenilor ne priveşte însă şi pe noi, lăsându-ne senzaţia amară că puteam fi noi în locul lor. Întorcându-ne puţin în timp, în martie 2018, şampania era pregătită pentru naţionala U19 a României, care avea nevoie doar de un egal contra Ucrainei, în turneul de calificare la Euro disputat acasă la noi, la Ploieşti. Mai mult, micii tricolori au deschis scorul prin actualul FCSB-ist Moruţan când mai rămăsese un sfert de oră de joc şi totul era în grafic. Din erou, Moruţan s-a transformat însă în „călăul” unei generaţii, dându-şi tricoul jos după golul marcat, gest care a lăsat România în inferioritate numerică. Invitată să atace de inconştienţa lui Moruţan, Ucraina a egalat în minutul 84, pentru a ne da lovitura decisivă în prelungiri (90+2).Pentru tinerii noştri fotbalişti a fost o adevărată dramă, asta în timp ce adversarii noştri au vorbit despre un miracol. Calificată în acest fel la Europeanul din vara lui 2018, Ucraina nu s-a făcut de râs, ajungând până în semifinale şi calificându-se astfel la Mondialul U20 din acest an. La turneul final din Polonia, ucrainenii au continuat să facă minuni, pătrunzând până în marea finală. Vecinii noştri au câştigat o grupă cu SUA, Nigeria şi Qatar, iar în faza eliminatorie au trecut pe rând de Panama, Columbia şi Italia. Şi mai dureros pentru noi, lotul de jucători al Ucrainei conţine puţine nume noi faţă de meciul de tristă amintire de la Ploieşti.

Cinci dintre internaţionalii U19 de la meciul cu Ucraina (portarul Vlad plus Boboc, Tudor Băluţă, Drăguş şi Dragomir) fac parte din lotul convocat de selecţionerul Mirel Rădoi pentru Campionatul European Under 21, competiţie care ia startul peste câteva zile în Italia şi San Marino. Aşa cum Ucraina a ajuns de la Euro U19 la Mondialul U20, tot aşa România se poate califica de la Euro U21 la Olimpiada de anul viitor de la Tokyo.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net