Prima performanţă pentru Florin Bratu. Dinamo e campioana play-out-ului

Ultima actualizare:

    Florin Bratu se gândeşte deja la viitorul sezon
Florin Bratu se gândeşte deja la viitorul sezon

După victoria de la Chiajna (4-0), echipa antrenată de Florin Bratu nu mai poate fi ajunsă în clasament. Cu trei etape rămase de disputat până la finalul seonului în play-out, Dinamo a încheiat conturile în ceea ce priveşte lupta pentru întâietate.

Diferenţa faţă de principalele urmăritoare (FC Botoşani şi Sepsi) este prea mare, astfel că Florin Bratu îşi poate trece în CV prima realizare importantă pe banca alb-roşilor. Din 11 meciuri jucate în play-out, Dinamo a pierdut două şi a câştigat nouă, astfel că fanii „câinilor” au motive să fie încrezători în ceea ce priveşte campionatul următor.

„Ceea ce vedeţi acum la Dinamo e ceea ce vreau să implementez în sezonul viitor, o echipă pragmatică, agresivă şi care ajunge uşor la finalizare. Îmi place că Dinamo are un apetit ofensiv, asta e filosofia mea”, a declarat Florin Bratu.

„Când câştigi meciuri şi jocul funcţionează, normal că toată lumea prinde încredere. Şi conducerea e de acord să vorbim despre transferuri şi despre jucătorii pe care îi propun”, a declarat Florin Bratu, gândindu-se deja la achiziţii şi întărirea lotului.

Pentru că la vară îi expiră contractul cu Dinamo, Gabi Torje nu mai e folosit deloc de Florin Bratu, care a oferit şi explicaţii în acest sens. „Cu tot respectul pentru Torje, e un jucător care a făcut treabă la Dinamo, dar e normal să folosesc jucătorii care vor rămâne şi din vară la noi. Am fost adus aici să mă bazez pe jucătorii care au contracte şi pe jucătorii tineri. Sunt 5-6 jucători cu mare potenţial şi e normal să mă bazez pe ei”, a precizat tehnicianul dinamovist.

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net