Portarul Ionuţ Radu şi-a prelungit contractul cu Parma până în 31 august

Ultima actualizare:

    Ionuț Radu n-a jucat niciun meci pentru Parma
Ionuț Radu n-a jucat niciun meci pentru Parma

Internaționalul de tineret Ionuţ Radu (23 de ani) şi-a prelungit contractul cu Parma până la 31 august, pentru a termina sezonul la formaţia clasată acum pe locul 8 în Serie A. Informația a apărut în tuttomercatoweb.com.

Potrivit acestei surse, Parma a prelungit înţelegerile scadente la 30 iunie ale unor jucători împrumutaţi, în aceeași situație cu Radu fiind Gianluca Caprari şi Vasco Regini (ambii de la Sampdoria).Component al echipei Inter Milano, portarul român a fost împrumutat în iarnă la Parma, după ce în prima parte a sezonului a evoluat pentru Genoa, tot sub formă de împrumut. Radu nu a disputat niciun meci până acum pentru formaţia din Emilia-Romagna. El este aşteptat să revină în această vară la Inter şi să rămână rezerva slovenului Samir Handanovici.Născut la București, în 28 mai 1997, Ionuț Andrei Radu s-a format ca junior la Viitorul (2008), Steaua (2008-2012) și Dinamo (2012/2013), iar apoi a ajuns în Italia, recrutat de US Pergolettese. Din 2013, el este jucătorul lui Inter Milano, fiind împrumutat la Avellino (2017/2018 - 24 de meciuri disputate), Genoa (2018-2020 - 52 de meciuri) și Parma Calcio (din 2020). Anul trecut, Radu a fost căpitan al reprezentativei de tineret a României care a disputat semifinalele la Campionatul European din Italia și a reușit calificarea la turneul olimpic de la Tokyo.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net