Planuri mari pentru Negoiţă: «Îmi propun ca Dinamo să fie primul club românesc listat la bursă»

Ultima actualizare:

    Ionuţ Negoiţă
Ionuţ Negoiţă

Acţionarul Ionuţ Negoiţă a declarat că îşi doreşte ca Dinamo să fie primul club românesc listat la bursă. În plus, azi, a plătit restanţele salariale ale jucătorilor şi angajaţilor clubului.

"Negocierile au durat destul de mult, dar asta pentru că e o treabă serioasă. Eu nu mă joc cu astfel de lucruri. E o provocare pentru mine. Îmi doresc să depăşesc performanţele altora. Sunt foarte aproape de 90 la sută din acţiuni, 89 la sută, mai exact. Dacă nu eram sigur că pot face ceva ca Dinamo să meargă mai bine, nu intram într-o chestie de genul acesta. Grija obţinerii licenţei ar trebui să fie inexistentă mai ales că jumătate din ceea ce condiţiona licenţa s-a rezolvat, erau salariile.

Îmi doresc o comunicare cât mai bună cu suporterii lui Dinamo şi ei să revină la stadion, pentru că echipa are nevoie de ei şi îmi propun de ce nu, la un moment dat, Dinamo să fie primul club românesc care să fie listat la bursă, pentru ca totul să fie cât mai transparent din punctul de vedere al cifrelor şi tranzacţiilor. O societate pe bursă este mult mai transparentă decât una închisă", a spus Negoiţă la sport.ro.

Mircea Lucescu, consultant

 "Am o relaţie foarte bună cu Mircea Lucescu, mi-aş dori la un moment dat să revină măcar în poziţia de consultant, dacă nu şi-ar dori o implicare efectivă. Avem multe de învăţat în materie de fotbal de la domnul Lucescu. Am avut discuţii şi mi-a zis că de ce nu, la un moment dat, că a rămas cu sufletul alături de Dinamo şi că ne va ajuta în proiectul nostru. Dar nu s-a discutat că ar fi o colaborare între Dinamo şi Şahtior, doar între domnul Lucescu şi clubul Dinamo", a mai spus omul de afaceri.

Conform ziarulring.ro, la mai puţin de zece ore de la preluarea clubului, Negoiţă a scos din buzunar 500.000 de euro pentru a achita salariile restante, atât cele ale jucătorilor cât şi ale angajaţilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net