Piticii se bat cu giganţii

Ultima actualizare:

    Diferenţa dintre atacanţii  celor două echipe este  uriaşă, stelistul Golubovic  fiind de peste 100 de ori mai  slab cotat decât AgueroFOTO: Sportpictures.eu/Guliver/GettyImages
Diferenţa dintre atacanţii celor două echipe este uriaşă, stelistul Golubovic fiind de peste 100 de ori mai slab cotat decât AgueroFOTO: Sportpictures.eu/Guliver/GettyImages

Vicecampioana României are în cap un milion de scenarii înainte de duelul cu Manchester City, dar momentul adevărului a venit. Marţi, de la 21.45, în direct pe Pro TV, trebuie tranşată lupta pe teren, iar Stanciu şi compania au şansa să demonstreze dacă sunt capabili de o minune. Totuşi, când adversarul e de 23 de ori mai scump decât tine, de unde să începi?

Comparaţii între Steaua şi Manchester City s-au făcut fără număr, dar cea mai elocventă se referă la valoarea de piaţă. Asta îţi oferă ideea clară despre omul pe care îl ai în faţă, iar roş-albaştrilor nu le va fi deloc uşor! Încă de la portari se observă discrepanţa, Florin Niţă costând 1,3 milioane de euro, iar Joe Hart, cel care apără buturile naţionalei Angliei, 17 milioane de euro, adică de 13 ori mai mult. În banda dreaptă Enache e cotat cu indulgenţă la 1,5 milioane de euro, în timp ce francezul Sagna poate fi vândut oricând pentru minimum 8.

La nivelul fundaşilor centrali, diferenţa e chiar ridicolă. Stones, nou transferat de la Everton pentru 56 de milioane de euro, şi Otamendi, cotat la 32 de milioane de euro, se uită din avion la Toşca şi Tamaş, care împreună sunt evaluaţi la 2 milioane de euro. În banda stângă, Kolarov, cotat la 11 milioane de euro, îi dă şi el clasă lui Momcilovic, care nu face în acest moment mai mult 800.000 de euro.

Cea mai mare diferenţă este între atacanţi

În zona mijlocaşilor centrali diferenţa creşte şi mai mult. Fernandinho e evaluat la 28 de milioane de euro, faţă de doar 650.000 de euro cât costă Achim, iar Silva, 33 de milioane de euro, în comparaţie cu cei 800.000 de euro pe care abia îi atinge Muniru. Discrepanţa explodează însă cu adevărat pe faza ofensivă. Sterling e evaluat la 45 de milioane de euro, iar Adi Popa la doar 2 milioane, de asemenea statistic, pentru că e greu de crezut că cineva ar plăti aceşti bani pentru stelist.

Apoi, belgianul De Bruyne, cel mai bun jucător al lui City în sezonul trecut, costă 60 de milioane de euro, de aproximativ 10 ori mai mult decât cea mai corectă evaluare a lui Nicuşor Stanciu, în ciuda pretenţiilor lui Gigi Becali. Nolito, venit şi el tot în această vară, de la Celta Vigo, pentru 18 milioane de euro, nu poate fi comparat cu algerianul Hamroun, cotat la 1,5 milioane de euro. Nu în ultimul rând, cele 60 de milioane de euro, la cât e cotat Aguero, îl fac ridicol pe Golubovic, cotat la 500.000 de euro, adică de 100 de ori mai puţin decât argentinianul.

Rămâne de văzut dacă aceste diferenţe vor fi fructificate şi pe teren, sau dacă steliştii se vor autodepăşi şi vor face ca aceste cifre să rămână simplă statistică.

S-au vândut 53.000 de bilete şi arena va fi plină

Steaua – Manchester City a creat haos în rândul suporterilor români. După ce s-au dat online,  în doar două zile, 32.000 de bilete, fanii s-au călcat în picioare pe restul de 18.000 puse în vânzare la casele de la Arena Naţională. Ieri s-au vândut şi ultimele 2.000 din această categorie, iar stadionul va fi marţi plin. Cum englezii au şi ei 3.000 de tichete, iar 2.000 de scaune au fost păstrate neocupate din motive de securitate, la meci vor asista 53.000 de spectatori.

Avionul englezilor a luat foc la Manchester

Delegaţia „cetăţenilor” a ajuns la Bucureşti în două tranşe. Primii, jucătorii şi staff-ul tehnic, au sosit pe Otopeni duminică, fără peripeţii, iar luni trebuia să aterizeze în România şi o aeronavă cu conducerea clubului englez şi jurnalişti. Cursa Carpatair a luat însă foc în momentul când încă rula pe pista din Manchester şi toată lumea a fost evacuată. Au ajuns la Bucureşti cu un alt avion.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net