Piţi, ţi se pregăteşte ceva!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După eşecul dureros cu Turcia (0-2), a început bătălia pentru ocuparea postului de selecţioner. Aceasta pentru că Victor Piţurcă e tentat să renunţe la funcţie, mai ales în cazul în care tricolorii vor rata prezenţa la Mondiale.

Deşi obiectivul său prevăzut în contractul cu FRF e calificarea la Euro 2016, Victor Piţurcă a vrut neapărat să meargă la Mondialul din Brazilia. Motivul e simplu: de la anul, Piţi nu va mai avea sprijin la vârful Federaţiei, Mircea Sandu încălzindu-i deja scaunul lui Gică Popescu. În aceste condiţii, neagreat de tabăra „Baciului" şi asaltat de oferte de afară, în special din zona arabă, Victor Piţurcă are şanse infime să mai continue ca selecţioner şi în următoarele preliminarii. Deocamdată, Piţi nu-şi poate anunţa plecarea pentru că îşi joacă ultima carte de calificare la Mondiale, prin intermediul barajului.

Între timp, cei care îi vânează postul lui Piţi nu stau degeaba şi au început ofensiva. În pole-position se află Gică Hagi, mâna dreaptă a lui Gică Popescu, viitorul preşedinte al Federaţiei. Liderii „Generaţiei de Aur" au demarat de mai mult timp un proiect de readucere a fotbalului românesc în elita mondială, iar numirea lui Hagi ca selecţioner pare să fie unul din punctele-cheie.

Gică Hagi - 60% (48 de ani)

simeon stalpnicul png

L. Reghecampf - 30% (37 de ani)

simeon stalpnicul png

Dan Petrescu - 10% (45 de ani)

simeon stalpnicul png

N-ar fi pentru prima dată când Piţi este forţat să renunţe la cârma naţionalei din cauza lui Hagi şi Popescu, la fel întâmplându-se şi înainte de Euro 2000. Atunci, deşi calificase echipa la Europene, Piţurcă a fost dat afară ca urmare a unui conflict între el şi cei doi jucători exponenţiali ai tricolorilor. De altfel, în aşteptarea postului de selecţioner, Hagi a refuzat ofertele primite în ultima vreme, renunţând inclusiv la varianta de a se implica mai activ la conducerea tehnică a propriei echipe, Viitorul.

Tot din anturajul lui Gică Popescu, o altă variantă de selecţioner este Dan Petrescu. Iniţial reticent la o întoarcere în ţară, antrenorul lui Dinamo Moscova (prieten bun atât cu Popescu cât şi cu Hagi) şi-a schimbat radical discursul. „Nu exclud o revenire. Se poate întâmpla orice", a lăsat de înţeles „Bursucul". Totuşi, e greu de crezut că Petrescu va renunţa uşor la banii pecare îi câştigă în prezent în Rusia.

Pentru Popescu, Hagi şi Petrescu, cea mai mare ameninţare vine de la Laurenţiu Reghecampf, aflat şi el în cărţi pentru a-i succede lui Victor Piţurcă. Profitând de capitalul de imagine dat de performanţele reuşite la Steaua, Reghe s-a pus deja la dispoziţia actualului preşedinte al FRF. "Eu am discutat cu Mircea Sandu şi sunt dispus la o colaborare cu echipa naţională", a declarat Reghecampf. De altfel, pentru a-şi arăta calităţile, tehnicianul Stelei n-a ezitat să intre în clinciuri verbale cu Piţurcă, mai ales atunci când în discuţie au fost jucătorii campioanei.

Mutu despre Piţi: «E problema lui că nu vorbeşte cu mine»

Neconvocat la „dubla" cu Ungaria şi Turcia, Mutu a privit din exterior eforturile tricolorilor de a prinde barajul. „Am jucat atâţia ani la naţională. Mi-ar fi plăcut să fac parte din lot, dar asta nu decid eu", a declarat „Briliantul" la DolceSport. „Selecţionerul are filozofia sa de a vedea lucrurile. Dacă el nu mai vrea să vorbească cu mine, e problema lui", a completat Mutu. De asemenea, a ţinut să clarifice şi relaţia cu Marica, despre care spusese la un moment dat că nu înţelege de ce e convocat la naţională, fiind fără echipă. „Am glumit cu el. E colegul şi prietenul meu. A jucat foarte bine cu Ungaria, dar nu poate să joace două meciuri în trei zile", a punctat Mutu.

Dacă e demis, antrenorul primeşte 500.000 €!

Din 1 iulie 2011, de când a intrat în vigoare contractul cu FRF, Piţurcă a încasat 910.000 de euro (35.000 de euro pe lună) şi a obţinut 19 puncte (dintr-un total de 36). Practic, Piţi a luat 47.894 de euro pe punct. Antrenorul are un contract beton cu FRF, care ar urma să-i plătească 500.000 de euro în caz de demitere. Asta pentru că singurul obiectiv pe care-l are e calificarea la CE 2016.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net