Piţi, adu-l pe Chivu la lot!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Scandalurile din jurul echipei naţionale a României, precum şi atacurile la persoană venite din partea mass-media, dar şi a oficialilor FRF, l-au determinat pe Cristian Chivu să spună adio convocărilor lui Răzvan Lucescu, respectiv Victor Piţurcă.

Tricolorii nu i-au găsit nici până acum un înlocuitor pe măsura lui Cristi Chivu. Totul pare însă aproape să se schimbe cu 180 de grade. Deşi refuzul lui Chivu de a mai veni la echipa naţională părea categoric, iar retragerea, definitivă, ceva s-a schimbat în percepţia şi atitudinea jucătorului.

Odată detensionat de atmosfera negativă şi odată trecute supărările care l-au determinat să ia decizia retragerii, Chivu a început să simtă lipsa echipei naţionale, pentru care a bifat 75 de meciuri.

Iar Campionatul European din Ucraina şi Polonia, unde Italia şi Spania au arătat ce înseamnă orgoliul de a-ţi reprezenta ţara, pare chiar să-l fii înduioşat pe Chivu. Astfel, într-un interviu acordat "Gazetei Sporturilor", Chivu a recunoscut că-i lipseşte naţionala şi că se gândeşte să revină.

„Voi pleca în Italia pentru reunirea lui Inter şi până atunci voi avea o discuţie cu selecţionerul Victor Piţurcă. Am hotărât să mă întâlnesc cu el şi să vorbim despre naţională. Deocamdată, răspunsul meu e tot nu, dar nu mai e la fel de categoric", a afirmat Chivu.

Deşi pare că se alintă puţin şi aşteaptă rugăminţi speciale, fundaşul lui Inter e gata să vină alături de tricolori în campania pentru Mondialul din Brazilia.

A fost în Creta cu Adelina

Gândurile de revenire la naţională i-au venit lui Cristi Chivu după ce s-a refăcut psihic alături de familie într-o vacanţă de vis petrecută în Creta.

simeon stalpnicul png

După bălăceala din Grecia, jucătorul a ales să stea puţin şi la Corbeanca, lângă Bucureşti, unde şi-a cumpărat de curând o vilă. Sâmbătă, Chivu trebuie să se prezinte la reunirea lui Inter Milano.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net