Parada modei la reunirea Stelei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Steaua are mari probleme. Gigi vrea să mute echipa, e în conflict cu MApN, iar mulţi dintre fotbalişti sunt nesiguri în privinţa viitorului lor în Ghencea.

Pentru jucători însă aceste aspecte nu contetază foarte mult. Veniţi din vacanţă, roş-albaştrii s-au întrecut în ţinute care mai de care mai colorate. Ieri dimineaţă, începând cu 7.30, steliştii au luat cu asalt Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Complexul "Lia Manoliu", pentru a efectua obişnuita vizită medicală dinaintea pregătirii noului sezon.

Primii au sosit puştii de la Steaua II, dar şi noile achiziţii Raul Rusescu, Leandro Tatu şi Junior Moraes.

Mihai Costea

Îmi place tricoul, dar mă deranjează că are brandurile la vedere. Aşa poartă doar „ţăranii”

Laurenţiu Marinescu

Mi se pare neprietenoasă ţinuta, neinteresantă, putea să se străduiască mai mult. Din fericire, îl ajută fizicul

Eric Bicfalvi

Imprimeul te loveşte în ochi. I-aş fi recomandat o cămaşă mov prăfuit uni, cu mânecile ridicate până la cot, cu primii trei nasturi desfăcuţi

Bănel Nicoliţă

Ţinuta e de manelist, iar ochelarii XXL îi acoperă foarte mult din faţă. Sunt un model care nu-l avantajează

simeon stalpnicul png

Ultimul a afişat o ţinută lejeră, de vară, asortând un tricou Calvin Klein la nişte blugi simpli. Mijlocaşul Eric Bicfalvi şi-a tras şi el look de Hollywood.

Pentru noul sezon, tânărul fotbalist a ales o frizură diferită, renunţând la celebrele plete în favoarea unei coafuri cu cărare într-o parte. Iar tricoul cu imprimeu, plus bretele lăsate în jos au completat outfitul de vedetă al lui Eric Bicfalvi.

Valentin Iliev

Şi el cu brandul la vedere. Fotbaliştii preferă hainele cu marca la vedere, ceea ce e o greşeală mare. Pantofii sport sunt de sală, nu de stradă

Marius Bilaşco

I-aş fi recomandat un plus de culoare, pentru că are doar nuanţe de albastru. Ar trebui să încerce şi un roz prăfuit sau un verde crud

Mihai Răduţ

Are o ţinută cuminte, light şi corectă. Tricoul, pantalonii scurţi şi mocasinii sunt în tendinţe

Liviu Băjenaru

Are pantofii coloraţi, ceea ce e de apreciat. Bărbaţii, în general, fug de culori puternice. Unt în tendinţe şi îi vin bine

Eugen Baciu

Se vede că ţinuta se potriveşte perfect cu personalitatea lui. E o ţinută de plimbare foarte bună

simeon stalpnicul png

„Beckham de România", Mihai Răduţ, şi-a respectat statutul de cel mai bine îmbrăcat stelist, venind parcă rupt de pe străzile din Los Angeles. La polul opus, cel mai cuminte din punct de vedere a fost Mariu Bilaşco. Atacantul din Ghencea a venit în blugi, un tricoul simplu, cu guler, şi tenişi.

Leandro Tatu: «Sunt omul care îi trebuia Stelei»

Brazilianul Leandro Tatu este convins că va reuşi să-şi treacă în palmares multe trofee în tricoul roş-albaştrilor.

„Sunt convins că venirea la Steaua e cea mai bună alegere a carierei mele. Pe Levy nu-l ştiu, n-am auzit de el, dar sper să ne înţelegem bine şi să facem performanţă. Echipa e foarte cunoscută în lume. Băieţii au fost foarte primitori, iar Geraldo, care e amicul meu, mă ajută să mă integrez. Din România îl mai cunosc pe Wesley, cu care sunt prieten încă din copilărie", a declarat Tatu. Atacantul susţine că roş-albaştrii nu s-au înşelat în momentul în care l-au ofertat.

„Nu ştiu exact câte goluri voi da, dar cu siguranţă vor fi multe. Eu sunt regretat pe la toate echipele pe unde am jucat. Cred că sunt omul de care avea nevoie echipa, voi da totul pentru ca Steaua să câştige cât mai multe trofee. Sunt la curent şi cu rivalitatea dintre Steaua şi Dinamo, abia aştept să evoluez şi eu într-un astfel de derby", a conchis fotbalistul de 29 de ani, care a evoluat până în prezent la Internacional Porto Alegre, Naval, Leixões, Aves, Paços Ferreira, Santa Clara şi Beira-Mar.

Vin încă doi: Bourceanu şi Amit Ben Shushan

"Sunt foarte mulţumit de campania de achiziţii. Sper să mai aducem un jucător, poate doi", a anunţat Mihai Stoica.

Ţintele sunt Alex Bourceanu şi Amit Ben Shushan. "Cred că o să mă înţeleg cu Iancu! Cert e că Bourceanu vrea să vină la Steaua, când era la naţională vorbea cu jucătorii mei numai cu: «Ce mai faci, colegu'?». Levy îl vrea pe Ben Shushan şi o să-i fac pe plac. Acest fotbalist e singurul din Israel pe care vrem să-l luăm. Încă nu am discutat cu cei de la Beitar Ierusalim, aşa că nu vă pot spune preţul lui", a declarat şi Gigi Becali.

Lotul prezent la reunire

 Portari: R. Stanca, Cojocaru Fundaşi: Emeghara, G. Matei, Galamaz, Martinovici, Geraldo, E. Baciu, Iliev, Toşca, V. Lupu  Mijlocaşi: Nicoliţă, Szekely, Răduţ, Bicfalvi, L. Marinescu, D. Popa, Băjenaru, Văduva, M. Albu, Al. Lazăr, Muzac Atacanţi: Bilaşco, M. Costea, Rusescu, Tatu, Moraes Învoiţi: Tătăruşanu, Gardoş, Latovlevici, Cr. Tănase, Brandan

Programul de pregătire

17 - 30 iunie: cantonament la Bad Gastein (Austria).

Amicale: 23 iunie - FC Zestafoni Georgia), 25 iunie - Eintracht Frankfurt (Germania), 28 iunie - Fortuna Düsseldorf (Germania)

31 iunie - 1 iulie: revenire în ţară (zi liberă+ antrenament la Mogoşoaia)

2 - 15 iulie: cantonament la Velden Am Worthersee (Austria)

16 - 17 iulie: deplasare la Piatra Neamţ, pentru a juca cu Oţelul Galaţi în Supercupa României

Citeşte şi:

Victor Becali: "Jean Pădureanu este lordul bidoanelor de vin şi a cârnaţilor"

Becali s-a răzgândit! Steaua ar putea, totuşi, să rămână în Ghencea

Gigi Becali a mutat Steaua din Ghencea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net