O vedetă a lui City, marcată de tragedii!

Ultima actualizare:

    Gabriel Jesusfoto: instagram
Gabriel Jesusfoto: instagram

Gabriel Jesus e atacantul liderului din Anglia, Manchester City, dar până să ajungă printre cei mai buni, a fost nevoit să crească fără tată şi să vadă cum îi mor apropiaţii.

Brazilianul Gabriel Jesus are 20 de ani şi-n acest început de sezon a marcat de patru ori în campionat, dar şi o dată în Liga Campionilor. E privit ca noua vedetă mondială a sportului – rege, însă a avut o copilărie grea.

A venit în ianuarie la Manchester City de la Palmeiras, echipă unde a crescut. A fost cumpărat de „cetăţeni” cu 30 de milioane de euro şi pânăa cum merită fiecare cent. Marcehază pe bandă rulantă şi specialiştii susţin că-n curînd va domina liga. Dar, el a trecut prina devărate drame, chiar înainte de a se naşte. Vera, mama sa, a povestit: „Eram gravidă şi tatăl său a decis să plece cu altă femeie. Am fost lăsată singură şi m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea minte şi sănătate”. Iar, Jesus a confirmat. „Când îi vedeam pe alţii alături de taţii lor era gelos. Dar, mama a avut grijă de noi toţi. A fost şi mamă şi tată”, a spus fotbalistul ce mai are doi fraţi şi o soră, iar în semn de omagiu şi-a tatuat chipul mamei pe braţ. Iar, tragedia a continuat. Soţul surorii sale a fost ucis într-un accident de motocicletă, femeia rămânând să aibă grijă de cei doi copii mici. Dar, s-a mutat în casa părintească, iar Vera i-a crescut pe toţi. Provenind dintr-o familie greu încercată, până şi drumul la antrenamente era o aventură. Luau autobuzul şi apoi mergeau pe jos încă 40 de minute. Dar, strădania lui Gabriel a dat roade şi a fost selecţionat într-un club mic din Sao Paolo. În scrut timp a fost remarcat de cei de la Palmeiras, care l-au laut la ei în Academie, dar aici a trăit încă o tragedie. Cel mai bun prieten al său, un puşti talentat pe numele său Tininho, a fost împuşcat mortal. „Îmi aduc aminte mereu de el. Am fiori când mă gândesc ce s-a întâmplat. Ştiu că Dumnezeu are un loc bun pentru el acolo sus”, a afirmat Jesus. Oricum, puştiul e condus şi acum de către Vera cu mână de fier. Nu are voie să fumeze, să bea alcool sau să foloească substanţe dopante. Mai mult, nu are voie acum să devină tată, deşi la un meci a sărbătorit un gol punându-şi mingea sub tricou. Toţi au crezut că va fi părinte în curând, dar a anunţat că a fost doar o glumă: „Dacă fac aşa ceva acum, mă omoară mama”. Vera a explicat: Trebuie să fie cu gândul doar la fotbal. Iar, Gabriel o ascultă şi e mereu cu zâmbetul pe buze, râsul său devenind aproape o marcă înregistrată după fiecare gol.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net