Neymar Jr privește Campionatul Mondial din 2022 ca și cum „ar fi ultimul”

Ultima actualizare:

    Neymar JrFoto: EPA-EFE
Neymar JrFoto: EPA-EFE

Într-un interviu acordat publicației Red Bull, Neymar jr s-a referit la declarația făcută pentru DAZN și unde spune că privește Campionatul Mondial din 2022 ca și cum ar fi ultima sa competiție disputată cu Brazilia.

Jucătorul lui Paris Saint-Germain a debutat pentru prima reprezentativă a țării sale în 2010, după ce evoluase pentru cele de 17 ani, 20 de ani și olimpică. El a disputat 115 meciuri pentru aceasta și a marcat 70 de goluri. Cum în 2022 Neymar Jr va avea 30 de ani, acesta se gândește la retragere: „Cred că turneul final de anul viitor va fi ultimul pentru mine. Îl văd ca pe ultimul pentru că nu știu dacă voi fi atât de puternic mental pentru a continua să girez viața mea de fotbalist după aceea”, a declarat acesta, recent, pentru DAZN. El a revenit asupra ideii deunăzi: „Am spus ceva, dar oamenii au înțeles altceva. Am spus că, da, aceasta va fi ultimul meu Campionat Mondial și voi face tot ce e mai bine posibil. Voi face astfel încă să fiu sută la sută. Fiindcă așa procedez de fel. Dacă am un meci mâine, acest meci va fi pentru mine ca și cum ar fi ultimul din viața mea. Deci, pentru aceasta Cupa Mondială care se apropie eu voi fi ca și cum ar fi ultima pentru mine. Nu știu ce se poate întâmpla mai apoi, ce poate veni”. 

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net