Naționala U21 la Euro 2019: vor să iasă vii din „grupa morții”!

Ultima actualizare:

    Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Naționala de tineret are o misiune infernală la Euro 2019, dar selecționerul și jucătorii rămân optimiști.

La seniori, Franța și Croația au jucat ultima finală de Campionat Mondial, iar Anglia a fost eliminată în semifinale. Un nivel mai jos, la Under 21, cele trei naționale de mai sus vor fi în aceeași grupă la Europeanul de tineret, alături de România. Pe hârtie, vorbim despre „grupa morții” la turneul final de anul viitor din Italia și San Marino. Calificată după 20 de ani la o asemenea competiție, naționala noastră nu are nimic de pierdut, ci doar de câștigat. „Nu puteam să cădem cu echipele pe care le voiam noi. Ne-am propus să terminăm între primele patru și ne vom bate de la egal la egal cu orice adversar. Cred că Anglia e favorită și nouă ne rămâne să terminăm pe locul doi”, a fost prima reacție a selecționerului Mirel Rădoi. „Sunt nerăbdător să înceapă Europeanul, nu contează cu cine suntem în grupă. Să privim partea plină a paharului, avem șansa să eliminăm cele mai bune echipe de la Euro”, a completat căpitanul tricolorilor mici, portarul Ionuț Radu. Dacă România se va califica în semifinale la Euro 2019, atunci țara noastră va avea echipă și la Olimpiada din 2020 de la Tokyo. Pentru că Anglia nu e eligibilă la Jocurile Olimpice (unde participă Marea Britanie), naționala din Albion va elibera un loc în cazul în care intră în careul de ași. În această situație, va fi un baraj pentru Olimpiadă între celelalte două echipe de pe locurile secunde care nu au jucat în semifinale.

Cele trei grupe de la Euro 2019

Grupa A

Italia

Spania

Polonia

Belgia

Grupa B

Germania

Danemarca

Serbia

Austria

Grupa C

Anglia

Franța

România

Croația

*Se califică în semifinale câștigătoarele de grupă plus locul secund cu cel mai bun punctaj.

Programul României în Grupa C

18 iunie       România – Croația

21 iunie       Anglia – România

24 iunie       Franța – România

*Meciurile se vor disputa la Cesena sau la Serravalle (San Marino).

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net