Napoli a cucerit Cupa Italiei, Maurizio Sarri rămâne fără trofeu în Peninsulă

Ultima actualizare:

    Fotbaliștii lui Napoli se bucură cu trofeulFoto: Guliver / GettyImages
Fotbaliștii lui Napoli se bucură cu trofeulFoto: Guliver / GettyImages

Programată pe Stadio Olimpico din Roma, finala Cupei Italiei la fotbal a fost câștigată de SSC Napoli, care s-a impus la lovituri de departajare (4-2) în fața lui Juventus Torino. Formația din sudul Peninsulei a obținut trofeul pentru a şasea oară.

Confruntarea n-a fost una spectaculoasă, toată lumea fiind de acord că jucătorii sunt încă departe de nivelul lor obișnuit de joc. Cele două rivale au alternat perioadele faste cu acelea în care au răsuflat din greu. Juventus a avut mai mult balonul, însă Dybala nu s-a dovedit prea inspirat, iar Cristiano Ronaldo s-a stins după pauză. Cum rezultatul a fost egal, 0-0, după 90 de minute, nu s-au mai disputat prelungiri, ci s-a trecut direct la loviturile de departajare. Insigne, Politano, Maksimovic și Milik (Napoli) au transformat, în timp ce de la Juventus au ratat Dybala şi Danilo. Astfel că Napoli a câştigat pentru a 6-a oară Cupa Italiei, precedentele sale reușite datând din edițiile 1961/1962, 1975/1976, 1986/1987, 2011/2012 şi 2013/2014.Antrenor al lui Napoli, Gennaro Gattuso a declarat după finală: „A trebuit să muncim cu multă seriozitate. Există un Dumnezeu al fotbalului care te face să culegi ceea ce ai semănat. A trebuit să jucăm aceste ultime meciuri cu respectși să nu considerăm că ne-am îndeplinit obiectivele. Avem datoria să încercăm. Suntem mult în urmă, dar putem juca cu mai puțină presiune".La puțin timp după finală, Diego Armando Maradona a postat o fotografie în care apare cu tricoul lui Napoli. Fost jucător al acestei grupări, idol al fanilor din orașul aflat în sudul Italiei, argentinianul a însoțit imaginea cu un mesaj: „Mândru de voi. Hai Napoli!”. Maradona a evoluat acolo între 1984 și 1991, câștigând Cupa UEFA (1989) și campionatul (1987 și 1990). Deloc întâmplător, succesul lui Napoli a stârnit o bucurie imensă pe străzile orașului. Circa 5.000 de fani, potrivit Ski, au ieșit pe străzi după decernarea trofeului. Antrenor al lui Juventus, Maurizio Sarri rămâne fără trofeu în Italia. În afara acestei finale pierdută, el a mai ratat titlul cu Napoli, în 2016 și 2018, când a ocupat locul 2. De asemenea, Gianluca Buffon (42 de ani) a irosit ocazia de a egala recordul de victorii în Cupa Italiei deținut de actualul selecționer național Roberto Mancini. Portarul a cucerit trofeul de cinci ori, cu Parma în 1999 și cu Juve în 2015, 2016, 2017 și 2018.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net