Mitriță, sărit din nou din schema lui Contra. Stranierii pentru meciul cu Spania

Ultima actualizare:

    Alex Mitriță nu va juca în meciurile cu Spania și Malta
Alex Mitriță nu va juca în meciurile cu Spania și Malta

Mijlocașul echipei New York City va fi marea absență a României în „dubla” cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020.

Cu o săptămână înainte de dificila confruntare cu Spania (5 septembrie, pe Arena Națională), selecționerul Cosmin Contra a făcut „curățenie” în lista inițială a jucătorilor convocați din străinătate. Astfel, din cei 24 de stranieri aflați în vizor, au mai rămas 19 care se vor prezenta efectiv sub comanda lui Contra. Surprinzător sau nu, Alexandru Mitriță a fost lăsat încă o dată în afara lotului, fostul mijlocaș al Craiovei nefiind deloc pe placul selecționerului după disputa pe care au avut-o cei doi în primăvară, la meciul cu Suedia. De altfel, fotbalistul care impresionează în campionatul din SUA, la New York, se aștepta la o asemenea decizie. „Să vedem dacă voi veni, e doar o convocare de principiu”, spunea Mitriță acum câteva zile. Ceilalți fotbaliști la care a renunțat Cosmin Contra sunt portarul Lung și mijlocașii Sergiu Hanca și Dorin Rotariu. În schimb, fără meciuri în picioare la Brighton, Tudor Băluță a fost direcționat spre naționala Under 21 a lui Mirel Rădoi, care se pregătește de startul unei noi campanii de calificare.

Stranierii chemați pentru meciurile cu Spania și Malta

Portari: Tătărușanu (Lyon), Niță (Sparta Praga), Radu (Genoa)

Fundași: Benzar (Lecce), Chiricheș (Napoli), Nedelcearu (FC Ufa), Grigore (Ludogoreț), Rus (MOL Vidi), Toșca (Gaziantep)

Mijlocași: Chipciu (Anderlecht), Marin (Ajax), Stanciu (Slavia Praga), Anton (Krylya Sovetov), Hagi (Genk), Maxim (Mainz), Grozav (Kisvarda)

Atacanți: Keșeru (Ludogoreț), Pușcaș (Reading), Andone (Brighton)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
baza mihail kogalniceanu 02 foto Facebook Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net