Mirele, du-ne în Olimp! Cum se califică naţionala de fotbal la JO 2020

Ultima actualizare:

    Mirel Rădoi e selecţionerul naţionalei Under 21
Mirel Rădoi e selecţionerul naţionalei Under 21

Cu Rădoi pe bancă, naţionala Under 21 forţează marţi calificarea la Euro 2019, turneu care va trimite patru echipe la Jocurile Olimpice din 2020. Meciul România U21 - Bosnia U21 se joacă mâine, de la ora 19.00, în direct la Pro X.

Tineretul lui Mirel Rădoi joacă marţi, la Ovidiu, cel mai important meci al toamnei pentru fotbalul românesc. Cu o victorie contra Bosniei, România va fi ca şi calificată la Europene şi va avea şansa să lupte pentru un loc la JO de la Tokyo.

După ce a răpus Portugalia în deplasare (2-1), naţionala Under 21 s-a întors acasă pentru ultimele trei meciuri din grupa preliminară, astăzi cu Bosnia şi în octombrie cu Ţara Galilor şi Liechtenstein. Privind clasamentul, România – Bosnia e derby-ul care ne poate urca pe primul loc, singurul calificant direct la turneul final de anul viitor din Italia şi San Marino.

În întreaga istorie, tricolorii mici au jucat o singură dată la Europeanul Under 21, în 1998, competiţie desfăşurată chiar în ţara noastră. Astfel, preluând munca fostului selecţioner Daniel Isăilă, Mirel Rădoi e la un pas de o calificare istorică. Mai mult, miza unei prezenţe la Euro 2019 se dublează dacă ţinem cont de faptul că acolo se vor stabili cele patru reprezentante ale Bătrânului Continent la turneul de fotbal de la Olimpiada din 2020.

La Europene vor fi trei grupe a câte patru echipe, iar câştigătoarele plus cel mai bun loc doi se vor califica în semifinale şi, în acelaşi timp, vor obţine biletele pentru Tokyo. E un obiectiv oarecum îndepărtat pentru Mirel Rădoi şi jucătorii săi, însă posibilitatea de a juca la o Olimpiadă apare o dată în viaţă. De-a lungul timpului, România a jucat de trei ori la JO (1924, 1952 şi 1964), ultima dată chiar la Tokyo, metropola niponă care va găzdui şi viitoarea ediţie.

România va rămâne favorită la primul loc chiar şi cu un egal contra Bosniei, în condiţiile în care tricolorii au avantajul meciurilor directe atât cu ex-iugoslavii (victorie cu 3-1 în tur) cât şi cu Portugalia (1-1 şi 2-1). Bineînţeles, în acest caz va trebui să scoatem maximul de puncte din dubla cu Ţara Galilor şi Liechtenstein din luna octombrie.

Clasamentul grupei

1. Bosnia    18p (8 meciuri)

2. România 15p (7 meciuri)

3. Portugalia         13p (7 meciuri)

4. Ţara Galilor     10p (7 meciuri)

5. Elveţia    7p (8 meciuri)

6. Liechtenstein    0p (7 meciuri)

*Se califică la Euro 2019 prima clasată, în timp ce patru dintre cele nouă echipe clasate pe locurile secunde vor disputa un play-off.

Campionatul European Under 21 e criteriu de calificare la JO, dar la Olimpiadă sunt eligibili să participe fotbaliştii Under 23, adică cei născuţi în 1997 sau după. Sunt permise şi trei excepţii, jucători peste 23 de ani, regulă apărută la ediţia din 1996. Jocurile de la Tokyo vor avea loc în perioada 24 iulie – 9 august, la mai puţin de o lună după încheierea Euro 2020, astfel că selecţia va fi influenţată şi de apropierea celor două mari competiţii.

Ultima prezenţă a României la turneul olimpic de fotbal a fost şi cea mai bună. Naţionala noastră a ocupat locul doi într-o grupă cu Germania, Mexic şi Iran, fiind eliminată în faza sferturilor de finală de Ungaria (0-2). Tot maghiarii ne-au scos şi la Olimpiada din 1952, de această dată în primul tur eliminatoriu (scor 1-2). La ediţia din 1924, România a fost spulberată în runda inaugurală de Olanda (0-6).

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net