Mircea Lucescu este noul antrenor al formației Dinamo Kiev! Salariul este fabulos

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescufoto: Click
Mircea Lucescufoto: Click

Dinamo Kiev a anunțat oficial numirea antrenorului Mircea Lucescu la conducerea tehnică a echipei, în locul lui Oleksîi Mihailicenko. Lucescu a semnat un contract valabil două sezoane și va primi un salariu de 3 milioane de euro pe an.

"Vreau să-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Sper că odată cu sosirea echipei sale tehnice, tradiţiile câştigătoare ale echipei Dinamo Kiev vor fi reînviate, el va obţine multe trofee, iar fanii îl vor evalua pe Mircea în funcţie de rezultatele sale. Mult noroc! Şi eu îl voi ajuta cu tot ce pot", a declarat Igor Surkis, patronul clubului.

"În primul rând, mi-a fost dor de Ucraina. Am vrut să mă întorc în această ţară, unde am avut succese. Aici am avut o relaţie foarte bună cu fanii. Sunt recunoscător că am venit în club cu mare tradiţie şi cu jucători talentaţi. Şi sunt sigur că împreună vom lucra rodnic. Cred că vor fi mulţumiţi de munca mea aici, precum şi de rezultatele pe care le voi obţine la conducerea echipei Dinamo. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele clubului, precum şi fanilor care au încredere în mine", a declarat, la rândul lui, Mircea Lucescu, potrivit site-ului oficial al echipei Dinamo Kiev.

Potrivit presei ucrainene, Lucescu va primi trei milioane de euro pe sezon.

Dinamo Kiev a terminat campionatul Ucrainei pe locul 2, la 23 de puncte de campioana Şahtior.

Lucescu a antrenat ultima dată naţionala Turciei, pe care a părăsit-o la 11 februarie 2019.

De asemenea, el a pregătit între 2004 şi 2016 rivala echipei Dinamo Kiev, Şahtior Doneţk.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net