Mihăilă și Cicâldău, câștigătorii sezonului. Au avut cele mai mari creșteri de cote din Liga 1

mihaila_si_cicaldau.jpg

Mihăilă și Cicâldău auavut un sezon foarte bun
Mihăilă și Cicâldău auavut un sezon foarte bun
FOTO: Sportpictures.eu

Chiar dacă Universitatea Craiova a pierdut titlul de campioană în ultima etapă, prestațiile jucătorilor săi au fost foarte bune de-a lungul acestui sezon. Acest lucru s-a simțit și în cotele jucătorilor, acolo unde oltenii Valentin Mihăilă și Alex Cicâldău au avut cele mai mari creșteri dintre jucătorii români din Liga 1.

Site-ul de specialitate transfermarkt.com a recalculate cotele fotbaliștilor, pe care le-a publicat, la 5 august. Din campionatul intern nu mai puțin de 131 de jucători au avut cote mărite, cu valori între 25.000 de euro și 1,2 milioane de euro. Campionii actualelor măriri de cote sunt Mihăilă și Cicâldău, singurii care și-au îmbunătățit cota cu cel puțin un milion de euro.

În vârstă de 20 de ani, Mihăilă a făcut sezonul carierei la Universitatea Craiova. Cu 9 goluri și 6 pase decisive reușite în cele 32 de meciuri disputate în toate competițiile, el a fost unul dintre jucătorii evidențiați în Liga 1. Drept urmare, a ajuns titular și la naționala de tineret, pe vremea când se mai disputau meciuri internaționale. Cert e că prestațiile tânărului mijlocaș lateral nu au rămas necunoscute celor de la transfermarkt, care i-au acordat pe baza algoritmului brevetat de ei, o creștere de cotă de 1,2 milioane de euro. Practic, aproape i-au dublat valoarea din aprilie, când era cotat la 1,3 milioane. Ajuns acum la totalul de 2,5 mjlioane, el a urcat pe locul 6 în clasamentul general din Liga 1 și probabil că se gândește cu încredere la un posibil transfer în străinătate.

A doua cea mai mare creștere de cotă din această vară a avut-o lider-ul Craiovei, Alex Cicâldău. Ajuns la 23 de ani, el a fost motorul oltenilor în acest an în care puteau scrie istorie. A jucat în 40 de meciuri în toate competițiile, a marcat 16 goluri și a dat 8 pase decisive, toate aceste reușite fiind recompensate de transfermarkt cu o creștere a cotei de un milion de euro. Drept urmare, a ajuns la un total de 5 și l-a egalat pe fcsb-istul Dennis Man, cel pe care Gigi Becali vrea 15 milioane de euro. Și pentru oltean au venit numeroase oferte în această vară, însă deocamdată patronul Rotaru le-a respins pe toate în încercarea de a ține unit lotul și, cu achizițiile pe care le va face în inter-sezon, să atace decisiv cucerirea titlului de campioană.

Urmează apoi trei jucători cu creșteri de câte 500.000 de euro: Denis Alibec (Astra), Darius Olaru (FCSB) și Gabi Iancu (Viitorul). Dacă în cazul lui Alibec și al lui Iancu nu este surprinzător, pentru că ambii au tras după ei echipele lor în campionat, în cel al lui Olaru este, pentru că, deși titular și foarte util echipei, el nu a fost niciodată scos în față de patronul aflat în permanentă căutare de bani. El a ajuns acum la o cotă de 1,6 milioane de euro, fiind al patrulea cel mai bine cotat jucător al FCSB.

Pentru Iancu, golgheterul și căpitanul Viitorului, acesta este cel mai bun moment al carierei, cele 1,3 milioane de euro la care a ajuns fiind cea mai bună cotă avută vreodată. Alibec, în schimb, chiar dacă a ajuns la 1,9 milioane de euro, este la peste un milion în spatele vârfului carierei, de acum trei ani.

Liderul jucătorilor din Liga 1 din punctul de vedere al cotei, Florinel Coman, nu i-a convins prea mult pe specialiștii de la transfermarkt, ei acordându-i doar un plus de 100.000 de euro

Patru jucători de la FCSB au cotele prăbușite

La polul opus, cel al scăderilor de cote, regăsim patru jucători de la FCSB pe primele șase locuri ale descreșterii, aceasta fiind cea mai bună oglindă a degringoladei care domnește la clubul bucureștean. Lucian Filip și Adrian Petre au pierdut câte 300.000 de euro, iar Nedelcu și Iulian Cristea câte 200.000 de euro. Dacă primii doi au ieșit din clubul celor cu cote de minimum un milion, ceilalți doi au coborât chiar la această sumă. Primele două poziții în clasamentul scăderilor sunt ocupate, oarecum firesc, de Budescu (minus 600.000 de euro) care mai mult a fost accidentat la Astra în ultima perioadă, și de atacantul George Țucudean, care a scăzut cu jumătate de milion de euro după ce a fost trecut pe ”linie moartă” de antrenorul Dan Petrescu.

Top 10 creșteri în Liga 1

Fotbalist Creștere Cotă

1 Mihăilă       1,3  2,5

2. Cicâldău    1      5

3. Alibec 0,5  1,9

4. Olaru  0,5  1,6

5. Iancu  0,5  1,3

6. Bordeianu 0,4  1,4

7. Ghiță  0,3  1,2

8. Căpățână  0,3  0,75

9. Itu       0,3  0,65

10. Fl. Ștefan 0,275      0,95

Notă: Sumele sunt exprimate în milioane de euro

Top 10 scăderi în Liga 1

Fotbalist Scădere  Cotă

1 Budescu     0,6  2,4

2. Țucudean  0,5  0,9

3. L. Filip 0,3  0,7

4. Ad. Petre   0,3  0,8

5. Nedelcu     0,2  1

6. I. Cristea    0,2  1

7. Ciobotariu 0,175      0,4

8. Morar 0,125      0,2

9. M. Popescu      0,125      0,35

10. Golofca   0,125      0,4

Notă: Sumele sunt exprimate în milioane de euro

Top 5 jucători români din Liga 1

Fotbalist Cotă

1 Fl. Coman   5,5

2. D. Man      5

2. Cicâldău    5

4. Manea       2,7

5. Mihăilă      2,5

Loading...