Maradona l-a umilit pe Putin. S-a întâmplat în timpul Campionatului Mondial din Rusia

Vladimir Putin Diego Maradona.jpg

Argentinianul a refuzat să se întâlnească cu liderul rus din cauza orei şi vestimentaţiei pe care trebuia s-o poarte
foto: EPA

Campionatul Mondial de fotbal s-a terminat de câteva luni, dar cele mai picante poveşti ale sale abia acum ies la iveală. Iar una dintre ele îi are ca protagonişti pe starul sud-american şi pe preşedintele Rusiei.

Diego Armando Maradona e unul dintre cele mai mari nume ale istoriei fotbalului mondial, dar perioada de după retragere a fost una cu suişuri şi coborâşuri pentru el. Petrecerile, alcoolul şi drogurile i-au jucat mereu feste, iar comportamentul său a fost de multe ori influenţat de aceste aspecte. Luna petrecută în Rusia pentru Campionatul Mondial nu a făcut excepţie şi „El Pibe” s-a dat în stambă de câte ori a apucat. Şi nu doar la dramaticele meciuri ale Argentinei, unde a fumat deşi nu avea voie şi a încheiat o dată chiar dus pe braţe la medic, ci şi la evenimentele oficiale la care trebuia să participe. Într-o zi, pe când se afla la Moscova, a fost invitat de administraţia prezidenţială la Kremlin pentru o întrevedere cu însuşi Vladimir Putin. Când aceştia i-au spus ora întâlnirii programată pentru a doua zi, Maradona a refuzat. „În primul rând 09.30 e prea devreme pentru mine, iar în al doilea rând şi dacă mă trezesc la ora aia nu mă îmbrac în costum”, le-a transmis acesta oficialilor ruşi. „Pe bune? E vorba despre Vladimir Putin!”, a fost reacţia ruşilor, dar fără izbândă. Totul a fost dezvăluit de avocatul lui Maradona, Matias Morla, care l-a dus până la urmă pe Diego la Putin, dar într-o seară ulterioară. Şi s-a îmbrăcat şi în frac.

Loading...

Citește și

  • Component al echipei de fotbal Bournemouth, Jermain Defoe (36 de ani) şi-a făcut un tatuaj în memoria lui Bradley Lowery, fan al formaţiei Sunderland care i-a fost prieten şi care a murit anul trecut, la vârsta de şase ani.

  • Li Yonghong prezintă tricoul cu numele său pe spate

    Fost patron al echipei de fotbal AC Milan, omul de afaceri chinez Li Yonghong, a fost trecut de un tribunal de Hubei pe o listă a persoanelor care nu prezintă încredere din cazua datoriilor, instanţa ordonând totodată să-i fie reţinut paşaportul, informează marca.com, care citează presa chineză. Însă locul în care se află Li, rezident în Hong Kong, este necunoscut.