Mandorlini, aproape de Serie B, dar nu uită dezamăgirea din România

Ultima actualizare:

Tehnicianul care a câştigat campionatul, Cupa şi Supercupa cu CFR Cluj, a ajuns la Hellas Verona în toamnă, după ce a fost dat afară de ardeleni. El a găsit la Verona o echipă dezorientată, în pragul unei retrogradări catastrofale în ligile de amatori.

Mandorlini a reuşit să aducă formaţia veroneză pe linia de plutire şi a prins locul 5, ultimul din play-off, în faţa celor de la Spezia, graţie unui final de sezon în care a Hellas a acumulat 8 puncte din 4 meciuri.

În semifinalele play-off-ului, Verona a învins, ieri, cu 2-0 echipa Soretto,în prima manşă, fiind cu un pas în finala care trimite direct în Serie B.

Chiar dacă este mulţumit de ce a realizat la Verona, Mandorlini nu poate uita felul în care a fost tratat la Cluj: "Sunt foarte mulţumit de jucătorii mei, este o perioada bună a carierei mele. În România am câştigat campionatul, Cupa şi Supercupa, apoi, cu o zi înainte de a debuta în Liga Campionilor, am fost dat afară. A fost o mare dezamăgire, dar aceasta a fost soarta, să ajung aici, şi sunt fericit cu realizările acestie echipe", a spus Mandorlini, citat de "tutto,ercatoweb.com".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Hotel Ambasador Bucuresti FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net